OSTINATO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. 2. Adv. Repetat în mai multe rânduri. – Cuv. it.

ostinato [At: DN³ / E: it ostinato] (Muz) 1 sn Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. 2 a Care se repetă de mai multe ori.

OSTINATO s. n. (Muz.) Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. – Cuv. it.

OSTINATO adj. invar. (Muz.; ca indicație de execuție) Care se repetă de mai multe ori; cu tenacitate, tenace. // s.n. Basso ostinato v. basso. [< it. ostinato – încăpățînat].

OSTINATO I. adj. (muz.) cu tenacitate, perseverent; repetat. II. s. n. motiv melodic sau ritmic repetat în mod stăruitor. ♦ basso ~ = lucrare polifonică în care basul repetă același desen muzical. (< it. /basso/ ostinato)

ostinato² (muz.) s. n. (un ~ celebru)

!ostinato¹ (muz.) adj. invar., adv. (execuție ~, a executa ~)

ostinato (it.) adv., s. n.

ostinato adv., s. n.

ostinato (cuv. it., de la lat. obstinatus „încăpățânat, perseverent, persistent”), cuvânt intrat în terminologia muzicală pe la 1700 și folosit inițial ca sinonim cu obligato*; desemnează revenirea constantă a unei substanțe muzicale clar delimitate, fie de ordin ritmic, fie melodic sau arm., fie mixtă, și care constituie un principiu de articulare* și totodată de unificare a discursului muzical. În acest sens larg, ca fundal, asigură sensul edificiului muzical lăsând fanteziei improvizatorice* o mare libertate de desfășurare; prin aceasta se înrudește cu burdonul (1), punctul de orgă [v. pedală (2)] sau isonul*. Principiul o. înțeles ca o constantă variabilă există în orice muzică de tradiție orală, unde discursul muzical se organizează pe temeiul unei formule muzicale constante sau a unui prototip (v. maqam, mod, râga, malagueña), ceea ce caracterizează dealtfel și elementele formale sau structurale ale jazz*-ului (boogie-woogie*, riff*, stomp*). ♦ Ca procedeu, tehnică de compoziție, o. înseamnă „repetarea continuă a unei teme cu contrapunctul* mereu variat” (Riemann), apărând la partida* cea mai importantă în construcția piesei respective. ♦ Bas o. (it. basso o.; engl. ground bass; fr. basee contrainte) este numai o formă a o., dar cea mai importantă din decursul istoriei* muzicii europ.; provine din cantus firmus* sau tenor (3), constituind temeiul întregii compoziții în muzica polif., dar și din unele forme de dans*. Passacaglia* și ciaccona* și unele arii* sunt în general construite pe un bas o. Tehnica o. este reluată începând cu Haydn, Mozart, Beethoven și valorificată, ca mijloc de construcție formală, și în perioada contemporană.