2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORNAMENTARE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta.

ORNAMENTARE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta.

ornamentare sf [At: DL / Pl: ~tări / E: ornamenta] Înfrumusețare cu ornamente (1) Si: decorare, împodobire.

ORNAMENTARE s. f. Acțiunea de a ornamenta; împodobire, înfrumusețare.

ORNAMENTARE s.f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; înfrumusețare, împodobire, ornamentație. [< ornamenta].

ORNAMENTA, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer.

ORNAMENTA, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer.

ornamenta vt [At: CĂLINESCU, B. I. 14 / Pzi: ~tez / E: fr ornamenter] A înfrumuseța cu ornamente (1) Si: a decora, a împodobi.

ORNAMENTA, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi cu ornamente, a orna, a decora ceva cu un motiv.

ORNAMENTA vb. I. tr. A înfrumuseța, a împodobi cu ornamente. [< fr. ornementer].

ORNAMENTA vb. tr. a înfrumuseța cu ornamente, a decora (1). (< fr. ornementer)

A ORNAMENTA ~ez tranz. A împodobi cu ornamente; a înzestra cu elemente decorative; a decora. /<fr. ornementer

*ornamentațiúne f. (fr. ornement action). Arta de a dispune ornamentale: ornamentațiunea ordinuluĭ doric e severă. – Și -áție și -áre.

*ornamentéz v. tr. (fr. ornementer). Ornez, pun ornamente.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ornamentare s. f., g.-d. art. ornamentării; pl. ornamentări

ornamentare s. f., g.-d. art. ornamentării; pl. ornamentări

ornamentare s. f., g.-d. art. ornamentării; pl. ornamentări

ornamenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ornamentez, 3 ornamentea; conj. prez. 1 sg. să ornamentez, 3 să ornamenteze

ornamenta (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamentea

ornamenta vb., ind. prez. 1 sg. ornamentez, 3 sg. și pl. ornamentea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORNAMENTARE s. 1. v. împodobire. 2. v. garnisire.

ORNAMENTARE s. 1. decorare, decorație, gătire, împodobire, înfrumusețare, ornare, pavoazare. (~ unei clădiri.) 2. garnisire, împodobire, ornare. (~ unei rochii.)

ORNAMENTA vb. 1. v. împodobi. 2. v. garnisi.

ORNAMENTA vb. 1. a decora, a găti, a împodobi, a înfrumuseța, a orna, a pavoaza. (A ~ fațada unei clădiri.) 2. a garnisi, a împodobi, a orna. (A ~ o rochie cu...)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ornamentare, procedeu de variație (1) a unei melodii vocale sau instrumentale prin adăugarea unor note* sau grupe de note accesorii de durată mică, numite ornamente*. Având la origine tendința spontană spre improvizație*, o. apare în arta interpretativă încă din cele mai vechi timpuri. Gustul pentru o. precum și formele ei au fost însă diferite de la o epocă la alta, oscilând între limitele unei extreme abundențe și libertăți și între cele ale unei maxime sobrietăți și preciziuni. Modalitățile o. pot fi împărțite în categorii, reprezentând totodată etape evolutive ale acestei maniere: 1) o. cu totul improvizată* a melodiei, fără vreo indicație specială, realizată în exclusivitate potrivit fanteziei, sensibilității și tehnicii interpretului; 2) o. în baza unor semne convenționale, puse deasupra unor note ale melodiei; 3) o. cu notarea exactă, cu caractere mici de durate (1) neproporționale, a tuturor sunetelor ornamentale. În cursul acestei evoluții au luat naștere o serie de figuri ornamentale destinate adăugării sau înlocuirii notelor din melodie. Denumirile lor, semnele prin care erau indicate, precum și modul de execuție, diferă după limbă, epocă și stil. O parte din ele s-au menținut până în zilele noastre ca figuri ornamentale obișnuite ale muzicii tradiționale (apogiatura*, trilul*, mordentul*, grupetul*, arpegiul* etc.; v. și ornamente). Cunoașterea temeinică a o. în diferite epoci stilistice, este indispensabilă interpretării sau reeditării corecte a unei opere. ♦ Indicații ale unor figuri ornamentale se întâlnesc încă din epoca monodiei* medievale religioase și laice, iar mai târziu se găsesc și în perioda de dezvoltare a polif. în timpul Renașterii*, însă o. devine o adevărată tehnică, sistematizată în lucrările didactice ale epocii, constând din însușirea a numeroase figuri (1) ornamentale numite diminutiones sau passaggi. Având doar un rol decorativ și pe de altă parte nesocotind textul, ele sunt înlocuite, prin alte ornamente numite affetti, cu funcție expresivă în slujba textului. ♦ În sec. 17 și 18, arta o. ia o mare amploare, atât în muzica instr. cât și cea vocală. Virginaliștii engl. și apoi claveciniștii fr. utilizează numeroase figuri ornamentale, notate prin diferite semne, al căror mod de execuție necesită adevărate tabele explicative. (La Fr. Couperin se întâlnesc 27 asemenea figuri). J.S. Bach întrebuințează cu mai multă moderație aceste figuri, pe care de cele mai multe ori le scrie complet, prin note muzicale. În muzica vocală, interpreții epocii, în căutarea unui cât mai desăvârșit bel canto*, recurg la o o. excesivă, improvizată sau indicată de compozitor. O dată cu sfârșitul sec. 18, interesul pentru o. scade, pentru ca în epocile următoare să nu mai apară decât în cazuri izolate de exacerbare a acestei maniere (Chopin). ♦ Pe lângă funcția sa melodică, o. contribuie la dezvoltarea formei*, prin rolul său în producerea variațiunii* (v. și temă). Ea are și repercusiuni verticale, contrapunctice și armonice, prin producerea eterofoniei și a disonanțelor*. ♦ Monodia (1) pop., românească este înzestrată cu o bogată o., constând din numeroase formule, unele cu rol decorativ, altele incluse în melodie. Ele stau la baza improvizației și a producerii variantelor (I, 1) acestor melodii.

Intrare: ornamentare
ornamentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ornamentare
  • ornamentarea
plural
  • ornamentări
  • ornamentările
genitiv-dativ singular
  • ornamentări
  • ornamentării
plural
  • ornamentări
  • ornamentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: ornamenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ornamenta
  • ornamentare
  • ornamentat
  • ornamentatu‑
  • ornamentând
  • ornamentându‑
singular plural
  • ornamentea
  • ornamentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ornamentez
(să)
  • ornamentez
  • ornamentam
  • ornamentai
  • ornamentasem
a II-a (tu)
  • ornamentezi
(să)
  • ornamentezi
  • ornamentai
  • ornamentași
  • ornamentaseși
a III-a (el, ea)
  • ornamentea
(să)
  • ornamenteze
  • ornamenta
  • ornamentă
  • ornamentase
plural I (noi)
  • ornamentăm
(să)
  • ornamentăm
  • ornamentam
  • ornamentarăm
  • ornamentaserăm
  • ornamentasem
a II-a (voi)
  • ornamentați
(să)
  • ornamentați
  • ornamentați
  • ornamentarăți
  • ornamentaserăți
  • ornamentaseți
a III-a (ei, ele)
  • ornamentea
(să)
  • ornamenteze
  • ornamentau
  • ornamenta
  • ornamentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ornamentare, ornamentărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi ornamenta DEX '09 DEX '98 DN

ornamenta, ornamentezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.