2 intrări

21 de definiții

din care

Explicative DEX

ORIENTAT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.

ORIENTAT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.

orientat, ~ă a [At: SBIERA, FS. 372 / P: ~ri-en~ / Pl: ~ați, ~e / E: orienta] 1 Care a recunoscut locul unde se află. 2 Care știe ce direcție are de urmat pentru a ajunge la destinație. 3 Pus la curent cu ceva Si: informat. 4 Îndreptat spre o anumită direcție.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

orienta [At: I. IONESCU, V. 29 / P: ~ri-en~ / Pzi: ~tez / E: fr orienter] 1-2 vr A ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau) cu alte puncte de reper pentru a ajunge la destinație. 3 vr A recunoaște direcția. 4 vr A găsi drumul. 5 vr A descoperi, datorită cunoașterii unor fapte, soluția sau atitudinea cea mai bună de urmat într-o împrejurare. 6 vt A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 7 vt A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. 8 vt A imprima o anumită linie de evoluție Si: a dirija, a îndruma. 9 vr A se călăuzi. 10 vr A-și manifesta preferința pentru cineva sau pentru ceva. 11 vr A-și îndrepta preocupările spre cineva sau spre ceva.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul, a ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau cu alte puncte de reper) pentru a ajunge la destinație; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Vechii corăbieri se orientau după steaua polară, cm Căută să se orienteze, dar o beznă atît de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor. REBREANU, P. S. 83. 2. Tranz. A așeza un lucru sau pe cineva într-o anumită direcție sau poziție față de punctele cardinale. Casa este orientată spre răsărit. ♦ A îndrepta, a dirija, a îndruma. Nu găsi nimic care să-l orienteze iar pe drumurile Podenilor. Cîmpia nu-și arăta decît nemărginirea-i neagră. MIHALE, O. 282. Ibrăileanu exercita... o presiune delicată și fină asupra mea orientîndu-mă. SADOVEANU, E. 180.

ORIENTA vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încît să prindă vîntul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

ORIENTA vb. I. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. II. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale. ◊ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)

A SE ORIENTA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

A ORIENTA ~ez tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (instalații, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziție față de un anumit reper (un punct cardinal, o direcție, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter

orientà v. 1. a determina punctele cardinale: a orienta o hartă; 2. a dispune după direcțiunea punctelor cardinale: bisericile se orientau cu îngrijire; 3. a recunoaște pozițiunea punctelor cardinale: în acest oraș se poate lesne orienta; 4. fig. a cerceta ceva cu deamănuntul spre a ști cum s’apuce lucrul.

*orientéz v. tr. (fr. orienter). Așez un lucru după pozițiunea pe care trebuĭe s’o aĭbă față de orient și de celelalte puncte cardinale: a orienta o biserică. Mar. Așez pînzele ca să le izbească bine vîntu. Fig. Îndrept, dirijez: a orienta un copil spre știință. V. refl. Recunosc orientu, știu încotro să merg: în acest oraș te orientezĭ ușor. Fig. Recunosc situațiunea, știŭ ce să fac: în mijlocu uneĭ revoluțiunĭ, e greŭ să te orientezĭ. V. dezorientez.

Ortografice DOOM

orienta (a ~) (desp. -ri-en-) vb., ind. prez. 1 sg. orientez, 3 orientea; conj. prez. 1 sg. să orientez, 3 să orienteze

orienta (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orientea

orienta vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientez, 3 sg. și pl. orientea

Sinonime

ORIENTAT adj. v. lămurit.

DREAPTĂ ORIENTA s. v. axă.

ORIENTA vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.

DREAPTĂ ORIENTA s. (MAT.) axă.

ORIENTA vb. 1. a apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a păși, a pleca, a porni, (rar), a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (Se ~ spre casă.) 2. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, (înv), a tocmi. (I-a ~ pe drumul cel bun.) 3. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, (înv.) a (se) povățui. (După ce principii se ~ în viată?)

Antonime

A orienta ≠ a deruta, a dezorienta

A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta

Intrare: orientat
orientat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orientat
  • orientatul
  • orientatu‑
  • orienta
  • orientata
plural
  • orientați
  • orientații
  • orientate
  • orientatele
genitiv-dativ singular
  • orientat
  • orientatului
  • orientate
  • orientatei
plural
  • orientați
  • orientaților
  • orientate
  • orientatelor
vocativ singular
plural
Intrare: orienta
  • silabație: o-ri-en-ta info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orienta
  • orientare
  • orientat
  • orientatu‑
  • orientând
  • orientându‑
singular plural
  • orientea
  • orientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orientez
(să)
  • orientez
  • orientam
  • orientai
  • orientasem
a II-a (tu)
  • orientezi
(să)
  • orientezi
  • orientai
  • orientași
  • orientaseși
a III-a (el, ea)
  • orientea
(să)
  • orienteze
  • orienta
  • orientă
  • orientase
plural I (noi)
  • orientăm
(să)
  • orientăm
  • orientam
  • orientarăm
  • orientaserăm
  • orientasem
a II-a (voi)
  • orientați
(să)
  • orientați
  • orientați
  • orientarăți
  • orientaserăți
  • orientaseți
a III-a (ei, ele)
  • orientea
(să)
  • orienteze
  • orientau
  • orienta
  • orientaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orientat, orientaadjectiv

  • 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte. DEX '98 DEX '09
  • 2. matematică Îndreptat spre o anumită direcție. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi orienta DEX '98 DEX '09

orienta, orientezverb

  • 1. reflexiv A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    antonime: dezorienta
    • format_quote Vechii corăbieri se orientau după steaua polară. DLRLC
    • format_quote Căută să se orienteze, dar o beznă atît de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor. REBREANU, P. S. 83. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. tranzitiv A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Casa este orientată spre răsărit. DLRLC
    • 2.1. figurat Dirija, îndrepta, îndruma. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Nu găsi nimic care să-l orienteze iar pe drumurile Podenilor. Cîmpia nu-și arăta decît nemărginirea-i neagră. MIHALE, O. 282. DLRLC
      • format_quote Ibrăileanu exercita... o presiune delicată și fină asupra mea orientîndu-mă. SADOVEANU, E. 180. DLRLC
    • 2.2. reflexiv A se călăuzi după..., a se conduce. DEX '09 DEX '98
    • 2.3. marină A îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. DN
    • 2.4. matematică A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.