2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.

ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.

orientare sf [At: POLIZU / P: ~ri-en~ / Pl: ~tări / E: orienta] 1 Determinare a poziției cuiva în raport cu cele patru puncte cardinale Si: (îvr) orientație (1). 2 Găsire a direcției de urmat pentru a ajunge la destinație Si: (îvr) orientație (2). 3 Posibilitate de a găsi, pe baza anumitor cunoștințe, calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. 4-5 Poziție a unui obiect (față de punctele cardinale sau) față de alte puncte de reper. 6 (Pex) Direcție. 7 Îndreptare. 8 Tendință. 9-10 (Șîs) ~ politică, religioasă Convingere (politică sau) religioasă.

ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta. 1. Aflare, recunoaștere a direcției și sensului în care se găsesc punctele cardinale în raport cu locul unde se găsește cineva; găsirea direcției și a sensului de urmat pentru a ajunge la destinație; identificarea elementelor de pe teren cu cele de pe o hartă. Orientarea cu ajutorul busolei.Fig. Conu Dumitrachi ducindu-și degetul la frunte caută în datele marilor evenimente istorice pe care le-a apucat d-sa un punct de orientare cronologică. VLAHUȚĂ, O. A. 473. ◊ Fig. Posibilitatea de a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Cunoașterea teoriei dă orientare și siguranță în activitatea practică. 2. Mod de așezare a unui obiect față de punctele cardinale; p. ext. direcție, sens. Petar Dușan schimbă orientarea și barca începu să ție largul. GALACTION, O. I 198.

ORIENTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) orienta; orientație; (p. ext.) direcție, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ◊ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendință, înclinare; convingere, concepție. [< orienta].

ORIENTÁRE s. f. acțiunea de a (se) orienta; orientație. (p. ext.) tendință, înclinare, convingere, concepție. (< orienta)

ORIENTÁRE ~ări f. 1) v. A ORIENTA și A SE ORIENTA. 2) Mod de așezare în raport cu punctele cardinale. ◊ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepții politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta

orientare f. 1. acțiunea de a (se) orienta; 2. dispozițiunea unui edificiu în raport cu punctele cardinale.

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

orienta [At: I. IONESCU, V. 29 / P: ~ri-en~ / Pzi: ~tez / E: fr orienter] 1-2 vr A ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau) cu alte puncte de reper pentru a ajunge la destinație. 3 vr A recunoaște direcția. 4 vr A găsi drumul. 5 vr A descoperi, datorită cunoașterii unor fapte, soluția sau atitudinea cea mai bună de urmat într-o împrejurare. 6 vt A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 7 vt A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. 8 vt A imprima o anumită linie de evoluție Si: a dirija, a îndruma. 9 vr A se călăuzi. 10 vr A-și manifesta preferința pentru cineva sau pentru ceva. 11 vr A-și îndrepta preocupările spre cineva sau spre ceva.

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul, a ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau cu alte puncte de reper) pentru a ajunge la destinație; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Vechii corăbieri se orientau după steaua polară, cm Căută să se orienteze, dar o beznă atît de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor. REBREANU, P. S. 83. 2. Tranz. A așeza un lucru sau pe cineva într-o anumită direcție sau poziție față de punctele cardinale. Casa este orientată spre răsărit. ♦ A îndrepta, a dirija, a îndruma. Nu găsi nimic care să-l orienteze iar pe drumurile Podenilor. Cîmpia nu-și arăta decît nemărginirea-i neagră. MIHALE, O. 282. Ibrăileanu exercita... o presiune delicată și fină asupra mea orientîndu-mă. SADOVEANU, E. 180.

ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. II. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale. ◊ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)

A SE ORIENTÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

A ORIENTÁ ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (instalații, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziție față de un anumit reper (un punct cardinal, o direcție, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter

orientà v. 1. a determina punctele cardinale: a orienta o hartă; 2. a dispune după direcțiunea punctelor cardinale: bisericile se orientau cu îngrijire; 3. a recunoaște pozițiunea punctelor cardinale: în acest oraș se poate lesne orienta; 4. fig. a cerceta ceva cu deamănuntul spre a ști cum s’apuce lucrul.

*orientațiúne f. (fr. orientation). Acțiunea de a saŭ de a te orienta: orientarea e ușoară pin ajutoru busoleĭ. Pozițiunea unuĭ obĭect față de punctele cardinale. Mar. Dispozițiunea pînzelor ca să primească bine vîntu. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

*orientéz v. tr. (fr. orienter). Așez un lucru după pozițiunea pe care trebuĭe s’o aĭbă față de orient și de celelalte puncte cardinale: a orienta o biserică. Mar. Așez pînzele ca să le izbească bine vîntu. Fig. Îndrept, dirijez: a orienta un copil spre știință. V. refl. Recunosc orientu, știu încotro să merg: în acest oraș te orientezĭ ușor. Fig. Recunosc situațiunea, știŭ ce să fac: în mijlocu uneĭ revoluțiunĭ, e greŭ să te orientezĭ. V. dezorientez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri

orientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări

orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză

arată toate definițiile

Intrare: orientare
orientare substantiv feminin
  • silabație: o-ri-en-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orientare
  • orientarea
plural
  • orientări
  • orientările
genitiv-dativ singular
  • orientări
  • orientării
plural
  • orientări
  • orientărilor
vocativ singular
plural
Intrare: orienta
  • silabație: o-ri-en-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orienta
  • orientare
  • orientat
  • orientatu‑
  • orientând
  • orientându‑
singular plural
  • orientea
  • orientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orientez
(să)
  • orientez
  • orientam
  • orientai
  • orientasem
a II-a (tu)
  • orientezi
(să)
  • orientezi
  • orientai
  • orientași
  • orientaseși
a III-a (el, ea)
  • orientea
(să)
  • orienteze
  • orienta
  • orientă
  • orientase
plural I (noi)
  • orientăm
(să)
  • orientăm
  • orientam
  • orientarăm
  • orientaserăm
  • orientasem
a II-a (voi)
  • orientați
(să)
  • orientați
  • orientați
  • orientarăți
  • orientaserăți
  • orientaseți
a III-a (ei, ele)
  • orientea
(să)
  • orienteze
  • orientau
  • orienta
  • orientaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orientare

  • 1. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: orientație îndrumare
    • 1.1. Aflare, recunoaștere a direcției și sensului în care se găsesc punctele cardinale în raport cu locul unde se găsește cineva; găsirea direcției și a sensului de urmat pentru a ajunge la destinație; identificarea elementelor de pe teren cu cele de pe o hartă.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Orientarea cu ajutorul busolei.
        surse: DLRLC
      • figurat Conu Dumitrachi ducîndu-și degetul la frunte caută în datele marilor evenimente istorice pe care le-a apucat d-sa un punct de orientare cronologică. VLAHUȚĂ, O. A. 473.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. figurat Posibilitatea de a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Cunoașterea teoriei dă orientare și siguranță în activitatea practică.
          surse: DLRLC
        • 1.1.1.1. Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor.
          surse: DN
    • 1.2. Mod de așezare a unui obiect față de punctele cardinale.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Petar Dușan schimbă orientarea și barca începu să ție largul. GALACTION, O. I 198.
        surse: DLRLC
    • 1.3. matematică Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi orienta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

orienta

  • 1. reflexiv A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: dezorienta 2 exemple
    exemple
    • Vechii corăbieri se orientau după steaua polară.
      surse: DLRLC
    • Căută să se orienteze, dar o beznă atît de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor. REBREANU, P. S. 83.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. tranzitiv A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. tranzitiv A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Casa este orientată spre răsărit.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Nu găsi nimic care să-l orienteze iar pe drumurile Podenilor. Cîmpia nu-și arăta decît nemărginirea-i neagră. MIHALE, O. 282.
        surse: DLRLC
      • Ibrăileanu exercita... o presiune delicată și fină asupra mea orientîndu-mă. SADOVEANU, E. 180.
        surse: DLRLC
    • 2.2. reflexiv A se călăuzi după..., a se conduce.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: conduce călăuzi
    • 2.3. marină A îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul.
      surse: DN
    • 2.4. matematică A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: