10 definiții pentru „orgoliu”   declinări

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Mîndrie, îngîmfare, vanitate, trufie. Cu un fel de orgoliu căuta să-și ascundă suferința. BART, E. 214. Orgoliul meu este și-nvins și umilit. MACEDONSKI, O. II 265.

orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)

orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)

ORGÓLIU s. v. îngâmfare.

ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].

ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it. orgoglio)

ORGÓLIU ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale, care depășește aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgoglio

*orgóliŭ n. (fr. orgueil, it. orgoglio, cuv. germ.). Barb. Trufie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ORGÓLIU s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, semeție, trufie, vanitate, (lívr.) fatuitáte, mórgă, prezúmție, suficiénță, (rar) superbíe, țanțoșíe, (înv. și pop.) mărețíe, măríre, (pop. și fam.) ífos, țî́fnă, (reg.) făloșénie, făloșíe, (înv.) fălnicíe, láudă, măríe, măríme, mîndréțe, pohfálă, preaînălțáre, preînălțíme, semețíre, trúfă, trufășíe, zădărnicíe. (~ lui este cu totul nejustificat.)