11 definiții pentru orgoliu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.

ORGÓLIU, orgolii, s. n. Mîndrie, îngîmfare, vanitate, trufie. Cu un fel de orgoliu căuta să-și ascundă suferința. BART, E. 214. Orgoliul meu este și-nvins și umilit. MACEDONSKI, O. II 265.

ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].

ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it. orgoglio)

ORGÓLIU ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale, care depășește aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgoglio

*orgóliŭ n. (fr. orgueil, it. orgoglio, cuv. germ.). Barb. Trufie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)

orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORGÓLIU s. v. îngâmfare.

ORGOLIU s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificat.)

Intrare: orgoliu
  • pronunție: orgolĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orgoliu
  • orgoliul
  • orgoliu‑
plural
  • orgolii
  • orgoliile
genitiv-dativ singular
  • orgoliu
  • orgoliului
plural
  • orgolii
  • orgoliilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orgoliu

  • 1. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială.
    exemple
    • Cu un fel de orgoliu căuta să-și ascundă suferința. BART, E. 214.
      surse: DLRLC
    • Orgoliul meu este și-nvins și umilit. MACEDONSKI, O. II 265.
      surse: DLRLC

etimologie: