13 definiții pentru organogen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène.

organogen, ~ă a [At: CANTUNIARI, L. M. 171 / Pl: ~i, ~e / E: fr organogène] (D. elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor.

ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formații geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène.

ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor.

ORGANOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre elemente) Care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. ♦ (Despre roci) De origine organică. [< fr. organogène, cf. gr. organon – organ, gennan – a naște].

ORGANOGÉN, -Ă adj. 1. (despre elemente chimice) care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. 2. (despre roci minerale etc.) de origine organică. (< fr. organogène)

ORGANOGÉN ~ă (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intră în componența substanțelor din structura organismelor animale sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din rămășițe de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne

organogén adj. m., pl. organogéni; f. sg. organogénă, pl. organogéne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORGANOGEN s. (MIN.) biolit, organolit, rocă organogenă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

organogen, (engl.= organogenic) de origine organică; sediment sau rocă formate prin procese de precipitare biochimică a carbonaților, silicei, fosfaților (ex.: stromatolit, calcar recifal, spongolit, diatomit) sau prin acumularea materiei org.

ORGANO- „organ, organic, organism”. ◊ gr. organon „instrument, organ” > fr. organo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. organo-.~filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariția, diferențierea și evoluția istorică a organelor vegetale sau animale; ~fil (v. -fil1), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau țesuturi; ~filie (v. -filie3), s. f., filogenie a organelor; ~filogeneză (v. filo-2, v. -geneză), s. f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Care intră în compoziția substanțelor organice. 2. Care s-a format sub acțiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compușilor organici. 4. Care produce organe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., organogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor animalelor și vegetalelor. 2. Morfologia externă a organelor; ~ide (v. -id), s. f. pl., părți din protoplasma celulei, care îndeplinesc anumite funcțiuni; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Substanță) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. adj., Care afectează organele de simț. 3. adj., Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simț; ~lit (v. -lit1), s. n., rocă sedimentară de origine organică; ~logie (v. -logie1), s. f., studiu științific al organelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală a organelor, însoțită de leziuni; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a unui organ anormal; ~plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a organelor în funcție de anumite criterii și caractere; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui organ; ~trofic (v. -trofic), adj., care se hrănește cu substanțe organice; ~trop (v. -trop), adj., care se fixează pe anumite țesuturi organice; sin. organotropi; ~tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., capacitate a unor agenți patogeni de a infecta anumite organe ale gazdei; sin. organotropism.

Intrare: organogen
organogen adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • organogen
  • organogenul
  • organogenu‑
  • organoge
  • organogena
plural
  • organogeni
  • organogenii
  • organogene
  • organogenele
genitiv-dativ singular
  • organogen
  • organogenului
  • organogene
  • organogenei
plural
  • organogeni
  • organogenilor
  • organogene
  • organogenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

organogen

  • 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: