ORGANICISM s. n. Concepție din sec. XIX, potrivit căreia societatea este un organism analog celor biologice, supus acelorași legi ca și acestea. – Din fr. organicisme.

organicism sn [At: DN³ / E: fr organicisme] 1 Curent sociologic, al cărui inițiator a fost Spencer, după care societatea omenească este un organism analog cu cel uman. 2 Teorie idealistă în biologia contemporană care afirmă că forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată. 3 Teorie care susține că orice maladie provine dintr-o leziune organică.

ORGANICISM s. n. Curent sociologic după care societatea ar fi un organism analog organismelor biologice. – Din fr. organicisme.

ORGANICISM s.n. 1. Curent sociologic, al cărui inițiator a fost Spencer, după care societatea omenească este un organism analog cu cel uman. 2. Teorie idealistă în biologie care afirmă că forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele avînd judecată. V. vitalism. 3. Teorie care susține că orice maladie provine dintr-o leziune organică. [< fr. organicisme].

ORGANICISM s. n. 1. concepție sociologică potrivit căreia societatea omenească ar fi un organism analog cu cel biologic. 2. teorie în biologia contemporană care afirmă că forma organismelor este în același timp materială și spirituală, toate celulele având judecată. 3. teorie care susține că orice maladie provine dintr-o leziune organică. (< fr. organicisme)

organicism s. n.

organicism s. n.

organicism s. n.

ORGANICÍSM (< fr.) s. n. 1. (PSIH.) Teorie holistă a personalității conturată de către neuropsihiatrul american Kurt Goldstein (1879-1965).O. consideră persoana umană ca o totalitate în care există o deplină integrare; toate dezordinile fizice și mentale au o bază organică; schimbări ale structurii creierului, tulburări ale biochimismului etc. 2. (SOCIOL.) Concepție din sec. 19, potrivit căreia societatea ar fi un organism analog celor biologice, supus acelorași legi ca și acestea. Reprezentanți: H. Spencer, A. Schäffle, R. Worms.