10 definiții pentru orăcăială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală.

orăcăia sf [At: JIPESCU, O. 149 / Pl: ~ieli / E: orăcăi + -eală] (Reg) Gălăgie.

ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. (Reg.) Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală.

ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli

orăcăiálă s. f. (sil. -că-ia-), g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORĂCĂIA s. ocăcăit, orăcăire, orăcăit, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

orăcăială, orăcăieli s. f. 1. mod neplăcut de a vorbi (cu sonoritate). 2. plânset de copil mic.

Intrare: orăcăială
orăcăială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orăcăia
  • orăcăiala
plural
  • orăcăieli
  • orăcăielile
genitiv-dativ singular
  • orăcăieli
  • orăcăielii
plural
  • orăcăieli
  • orăcăielilor
vocativ singular
plural

orăcăială

etimologie:

  • Orăcăi + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09