12 definiții pentru oprobriu oprobiu

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oprobriu sn [At: GHEȚIE, R. M. / V: (nrc) ~biu / Pl: ~ii / E: fr opprobre, lat opprobrium] (Liv; șîs) ~ public Dezaprobare prin care se condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte.

OPRÓBRIU, oprobrii, s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

OPRÓBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

OPRÓBRIU s. n. (Livresc) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvîrșesc astfel de fapte. A se expune oprobriului public.

OPRÓBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispreț al societății față de fapte nedemne sau față de oameni josnici, nedemni, mișei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].

OPRÓBRIU s. n. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)

OPRÓBRIU n. Dispreț prin care societatea condamnă faptele nedemne sau persoanele care le comit. ~ public. A arunca ~l asupra cuiva. [Sil. -pro-briu] /<fr. opprobre, lat. opprobrium

*opróbriŭ n. (lat. opprobrium). Mare ofensă publică, ultragiŭ, ignominie: a face cuĭva un oprobriŭ. Starea celuĭ ce trăĭește în ignominie: acoperit de oprobiŭ. Acela care cauzează această ignominie: Nerone fu oprobriu omeniriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

opróbriu (livr.) [briu pron. brĭu] (o-pro-briu) s. n., art. opróbriul; pl. opróbrii, art. opróbriile (-bri-i-)

opróbriu s. n. (sil. -pro-briu [pron. -brĭu]), art. opróbriul

Intrare: oprobriu
  • silabație: o-pro-briu
  • pronunție: oprobrĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oprobriu
  • oprobriul
  • oprobriu‑
plural
  • oprobrii
  • oprobriile
genitiv-dativ singular
  • oprobriu
  • oprobriului
plural
  • oprobrii
  • oprobriilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oprobiu
  • oprobiul
plural
  • oprobii
  • oprobiile
genitiv-dativ singular
  • oprobiu
  • oprobiului
plural
  • oprobii
  • oprobiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oprobriu oprobiu

  • 1. livresc Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dezaprobare dispreț un exemplu
    exemple
    • A se expune oprobriului public.
      surse: DLRLC

etimologie: