23 de definiții pentru opritor / opritoare opritoare (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. S. n., s. f. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. [Pl. și: (I 2, II, f.) opritori] – Opri + suf. -tor.

opritor, ~oare [At: COD. VOR. 58/8 / V: (înv) ~iu a / Pl: (1) ~i, ~oare, (2, 9) ~oare, (2-8) ~i / E: opri + -tor] 1 a (Înv) Protector. 2 snf (Pop) Lanț sau curea de la ham, care ajută la comanda de oprire a animalelor de tracțiune. 3 sf (Pop; la car) Piedică. 4 sf (Reg) Dig. 5 sf Placă de lemn care acoperă parțial intrarea în strungă. 6 sf (Pop) Parte de deasupra a vetrei cuptorului, în care se opresc scânteile și fumul. 7 sf (Pes) Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței, pentru a împiedica ieșirea peștilor prinși. 8 sf (Pes; lpl) Pari care consolidează gardurile de pescuit. 9 sn Piesă sau dispozitiv care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat, a unui material etc.

OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. Subst. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. și f. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. și f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.

OPRITÓR, opritoare, s. n. Nume dat diverselor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil al unei instalații, al unui aparat, al unui instrument. Fereastră fixată în opritoare. ♦ Piesă care limitează mișcarea, cursa unui organ mobil, a unei instalații sau a unui instrument.

OPRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre piese sau dispozitive) Care oprește sau limitează mișcarea unui organ mobil la o instalație tehnică. Piesă de imprimat cu cilindru ~. [Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~tor

opritór m. (d. opresc). Ps. S. Apărător, protector.

OPRITOÁRE, opritori, s. f. 1. Bucată de lemn care se introduce între spițele unei roți, sau dispozitiv format dintr-o talpă de fier sau de lemn, legată la capătul unui lanț, care se pune sub șina roții pentru ca vehiculul să nu meargă prea repede la vale; piedică. V. frînă. 2. Una dintre curelele hamului, care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborîrii și la oprirea lui. Caii au încercat să svîcnească din nou în galop, dar hățul i-a oprit, i-a tras înapoi încordat pînă cînd, slăbind opritorile, s-au așezat amindoi pe cozi ca niște cîini. GALAN, Z. R. 3. Stăvilar, zăgaz, dig. Se apucă și mai întări, cum putu, opritorile. GALACTION, O. I 298. 4. Bucată de plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței, ca să nu iasă peștele cînd se scoate năvodul din apă. 5. (La pl.) Pari puternici care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile.

OPRITOÁRE ~óri f. 1) Frână rudimentară pusă la roata unui vehicul cu tracțiune animală. 2) Piesă de harnașament constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de oiște și servește la încetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasă cu care se astupă partea în formă de sac a năvodului, ca să nu iasă peștele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

opritoáre f., pl. orĭ. Aparat care oprește mersu uneĭ căruțe, uneĭ mașinĭ (frînă, pedică).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

opritór/opritoáre2 (curea la ham, dispozitiv de frânare) (pop.) (o-pri-) s. n. / s. f., pl. opritoáre/opritóri

opritór s. n. /opritoáre s. f. (curea la ham, dispozitiv de frânare) (sil. -pri-), pl. opritoáre/ opritóri

opritoáre1 (stăvilar, plasă) (reg.) (o-pri-) s. f., g.-d. art. opritórii; pl. opritóri

opritóri (pari) (pop.) (o-pri-) s. f. pl.

opritoáre (stăvilar, plasă) s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. opritórii; pl. opritóri

opritóri (pari) s. f. pl. (sil. -pri-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OPRITOÁRE s. v. baraj, dig, stăvilar, zăgaz.

OPRITOÁRE s. piedică, (reg.) târșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la roțile carului.)

OPRITOARE s. piedică, (reg.) tîrșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la car.)

arată toate definițiile

Intrare: opritor / opritoare
  • silabație: o-pri-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opritor
  • opritorul
  • opritoru‑
plural
  • opritoare
  • opritoarele
genitiv-dativ singular
  • opritor
  • opritorului
plural
  • opritoare
  • opritoarelor
vocativ singular
plural
opritoare substantiv feminin
  • silabație: o-pri- info
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opritoare
  • opritoarea
plural
  • opritori
  • opritorile
genitiv-dativ singular
  • opritori
  • opritorii
plural
  • opritori
  • opritorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

opritor / opritoare opritoare

  • 1. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. substantiv feminin Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: piedică târșă șurlău
    • 1.2. substantiv neutru Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Caii au încercat să zvîcnească din nou în galop, dar hățul i-a oprit, i-a tras înapoi încordat pînă cînd, slăbind opritorile, s-au așezat amîndoi pe cozi ca niște cîini. GALAN, Z. R.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Se apucă și mai întări, cum putu, opritorile. GALACTION, O. I 298.
        surse: DLRLC
    • 1.4. substantiv feminin Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.5. substantiv feminin Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. substantiv neutru Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Fereastră fixată în opritoare.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Opri + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98