2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPOZÁNT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.

OPOZÁNT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.

opozant, ~ă smf [At: STAMATI, D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr opposant] 1 Oponent. 2 (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție.

OPOZÁNT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. Speriat de popularitatea lui de opozant curajos și văzînd în el un rival... îl ținuse doi ani la închisoare. CAMIL PETRESCU, O. II 389. 2. (În țările cu regim parlamentar burghez) Persoană care face parte dintr-un partid sau grup politic de opoziție. Această scrisoare cade în mîna unui opozant, Cațavencu, care se folosește de ea ca de un instrument. GHEREA, ST. CR. I 340. Bine, dacă aș fi fost vreodată opozant, înțăleg să fiu catatricsit (= persecutat). ALECSANDRI, T. I 377. ◊ (Adjectival) Porni din nou... Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11.

OPOZÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Oponent. 2. Cel care face parte dintr-un partid de opoziție. [< fr. opposant].

OPOZÁNT, -Ă I. s. m. f. 1. oponent. 2. cel care face parte dintr-un partid de opoziție. II. adj., s. m. (mușchi) care se opune unui deget. (< fr. opposant)

OPOZÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care se opune unui act juridic, unei măsuri sau unei autorități. Minoritate ~tă. 2) Care face parte din opoziție; de opoziție. Fracțiune ~tă. /<fr. opposant

opozant a. și m. oponent, mai ales în materie de politică.

*opozánt, -ă adj. (fr. opposant). Barb. Oponent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!opozánt adj. m., s. m., pl. opozánți; adj. f., s. f. opozántă, pl. opozánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: opozantă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opozantă
  • opozanta
plural
  • opozante
  • opozantele
genitiv-dativ singular
  • opozante
  • opozantei
plural
  • opozante
  • opozantelor
vocativ singular
  • opozantă
  • opozanto
plural
  • opozantelor
Intrare: opozant (adj.)
opozant2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • opozant
  • opozantul
  • opozantu‑
  • opozantă
  • opozanta
plural
  • opozanți
  • opozanții
  • opozante
  • opozantele
genitiv-dativ singular
  • opozant
  • opozantului
  • opozante
  • opozantei
plural
  • opozanți
  • opozanților
  • opozante
  • opozantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

opozant (adj.)

etimologie:

opozant, -ă (persoană) opozantă

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Speriat de popularitatea lui de opozant curajos și văzînd în el un rival... îl ținuse doi ani la închisoare. CAMIL PETRESCU, O. II 389.
      surse: DLRLC
  • 2. (În țările cu regim parlamentar) Persoană care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opoziție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Această scrisoare cade în mîna unui opozant, Cațavencu, care se folosește de ea ca de un instrument. GHEREA, ST. CR. I 340.
      surse: DLRLC
    • Bine, dacă aș fi fost vreodată opozant, înțăleg să fiu catatricsit (= persecutat). ALECSANDRI, T. I 377.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Ziar opozant.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • (și) adjectival Porni din nou... Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11.
      surse: DLRLC

etimologie: