OPOZANT, -Ă, opozanți, -te, s. m. și f. 1. Oponent. Speriat de popularitatea lui de opozant curajos și văzînd în el un rival... îl ținuse doi ani la închisoare. CAMIL PETRESCU, O. II 389. 2. (În țările cu regim parlamentar burghez) Persoană care face parte dintr-un partid sau grup politic de opoziție. Această scrisoare cade în mîna unui opozant, Cațavencu, care se folosește de ea ca de un instrument. GHEREA, ST. CR. I 340. Bine, dacă aș fi fost vreodată opozant, înțăleg să fiu catatricsit (= persecutat). ALECSANDRI, T. I 377. ◊ (Adjectival) Porni din nou... Pe la gazetele opozante, pe la ziare cu tiraj. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 11.