13 definiții pentru oponent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPONÉNT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care face opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.

oponent sm [At: ȘĂINEANU / Pl: ~nți / E: ger Opponent] 1 Persoană care își exercită dreptul de opoziție Si: opozant. 2 Participant la o întrecere sportivă, privit în raport cu alt participant. 3 Participant la o confruntare, privit în raport cu adversarul.

OPONÉNT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.

OPONÉNT, oponenți, s. m. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant.

OPONÉNT s.m. Cel care face opoziție; opozant. [Pl. -nți. / cf. germ. Opponent, it. opponente].

OPONÉNT, -Ă s. m. f. cel care face opoziție; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente)

OPONÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care face parte dintr-o opoziție. /<germ. Opponent

oponent a. și m. 1. Jur. care s’opune unei sentințe, care face opozițiune; 2. care s’opune unei măsuri, care combate o opiniune.

*oponént, -ă adj. și s. (lat. oppónens, -éntis. V. ex-ponent). Care opune. Care face opozițiune, care se opune uneĭ sentențe judiciare. Care face parte din partidu opozițiuniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oponént s. m., pl. oponénți

oponént s. m., pl. oponénți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OPONÉNT s. opozant, opoziționist.

Intrare: oponent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oponent
  • oponentul
  • oponentu‑
plural
  • oponenți
  • oponenții
genitiv-dativ singular
  • oponent
  • oponentului
plural
  • oponenți
  • oponenților
vocativ singular
  • oponentule
  • oponente
plural
  • oponenților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oponent, -ă oponent oponentă

etimologie: