12 definiții pentru onorific


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.

ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.

onorific, ~ă a [At: (a. 1875) URICARIUL, V, 150/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr honorifique, lat honorificus, -a, -um] 1 (D. un titlu, o distincție etc.) Acordat în semn de cinste, de considerație față de cineva. 2 (D. o funcție de serviciu) Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. 3 (D. persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite. 4 (D. persoane) Care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit.

ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -e, adj. 1. Care aduce onoruri; făcut, acordat în semn de cinste, de onoare, de respect, de considerație față de cineva. Titlu onorific. 2. Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342. 3. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; de onoare. Membru onorific. Președinte onorific..

ONORÍFIC, -Ă adj. 1. Care aduce o distincție, onoruri, fără însă a atrage după sine avantaje sau profituri materiale. 2. Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație; de onoare. [< fr. honorifique].

ONORÍFIC, -Ă adj. 1. (despre titluri, distincții, funcții etc.) care aduce onoruri, fără a trage un avantaj, profit material. ◊ care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit. 2. căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație. (< fr. honorifique, lat. honorificus)

ONORÍFIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre titluri, funcții etc.) Care conferă onoare (fără avantaje materiale); acordat în semn de onoare (fără a fi retribuit). 2) (despre persoane) Care deține un titlu sau exercită o funcție fără retribuție; de onoare. /<fr. honorifique, lat. honorificus

onorific a. ce procură onoruri: titlu onorific.

*onorífic, -ă adj. (lat. honoríficus, d. honor, onoare, și fácere, a face). Onorar, care face onoare pin persoana luĭ: membru onorific. Care procură onorurĭ (dar nu leafă): titlu onorific. Adv. În mod onorific: a funcționa onorific.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice

onorífic adj. m., pl. onorífici; f. sg. onorífică, pl. onorífice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ONORÍFIC adj. (rar) onorar.

ONORIFIC adj. (rar) onorar. (Membru, profesor ~.)

Intrare: onorific
onorific adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorific
  • onorificul
  • onorificu‑
  • onorifică
  • onorifica
plural
  • onorifici
  • onorificii
  • onorifice
  • onorificele
genitiv-dativ singular
  • onorific
  • onorificului
  • onorifice
  • onorificei
plural
  • onorifici
  • onorificilor
  • onorifice
  • onorificelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onorific

  • 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: onorar (adj.) un exemplu
    exemple
    • Titlu onorific.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342.
        surse: DLRLC
  • 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Membru onorific. Președinte onorific.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: