16 definiții pentru omnipotență omneputință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence.

omnipotență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~neputin~, ~putin~, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr omnipotence] Putere nelimitată Si: atotputernicie.

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence.

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. Atotputernicie, puterea de a face orice, autoritate absolută. (Atestat în forma omneputință) Vom arăta care ortografie ni se pare mai conformă cu limba noastră și publicul literat va decide în omneputința sa. NEGRUZZI, S. I 341. – Variantă: (învechit) omneputínță s. f.

OMNIPOTÉNȚĂ s.f. Putere nelimitată; atotputernicie. [Cf. fr. omnipotence, cf. lat. omnis – tot, potentia – putere].

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. putere nelimitată; atotputernicie. (< fr. omnipotence, lat. omnipotentia)

OMNIPOTÉNȚĂ f. Caracter omnipotent; putere absolută. /<fr. omnipotence

*omnipoténță f., pl. e (lat. omnipotentia. V. potență). Putința de a face tot, atotputernicie.

OMNEPUTÍNȚĂ s. f. v. omnipotență.

OMNEPUTÍNȚĂ s. f. v. omnipotență.

OMNEPUTÍNȚĂ s. f. v. omnipotență.

omneputință sf vz omnipotență

omnipotință sf vz omnipotență

omniputință sf vz omnipotență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

omnipoténță (livr.) s. f., g.-d. art. omnipoténței

omnipoténță s. f., g.-d. art. omnipoténței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OMNIPOTÉNȚĂ s. v. atotputernicie.

omnipotență s. v. ATOTPUTERNICIE.

Intrare: omnipotență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omnipotență
  • omnipotența
plural
genitiv-dativ singular
  • omnipotențe
  • omnipotenței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • omneputință
  • omneputința
plural
genitiv-dativ singular
  • omneputințe
  • omneputinței
plural
vocativ singular
plural

omnipotență omneputință

  • 1. livresc Putere nelimitată, autoritate absolută.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: atotputernicie un exemplu
    exemple
    • Vom arăta care ortografie ni se pare mai conformă cu limba noastră și publicul literat va decide în omneputința sa. NEGRUZZI, S. I 341.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (termen) bisericesc Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil.
      surse: DEX '09

etimologie: