2 intrări

school Articole pe această temă:

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.

OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.

ofițer sm [At: FN 91 / V: (îvp) ir, (înv) ~iu, ~ear, ~icer, ~icier, ~țier, ~iciar, ~ițiiar / Pl: ~i / E: pn oficer, rs офицер, fr officier, ger Offizier] 1 Comandant al unui grup de ostași. 2 Grad militar de la sublocotenent până la general. 3 Persoană care are acest grad. 4 (Îs) ~ de serviciu Ofițer (2) numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executării îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară. 5 (Pex) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. 6 Personaj, la vicleim sau la capră, îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor (1). 7 (Asr) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. 8 (Asr) Persoană având acest titlu. 9 (Îs) ~ul stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 10 (Iuz) Grad mai mare decât cel de cavaler, conferit prin anumite decorații. 11 (Iuz) Persoană care a primit acest grad. 12 (Pop) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).

OFIȚÉR, ofițeri, s. m. 1. Rang în ierarhia militară, mergînd de la sublocotenent pînă la colonel inclusiv; persoană avînd în ierarhia militară unul dintre gradele de la sublocotenent la colonel (în Vorbirea obișnuită, de la sublocotenent la general). Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. E. 70. La 1828, am avut în gazdă un ofițer, de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. Ofițer de port.Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. ◊ Ofițer al stării civile delegat al sfatului popular (în trecut al primăriei) însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit de anumite decorații.

OFIȚER s. m. grad militar de la sublocotenent până la general. (< pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier, germ. Offizier)

OFIȚÉR ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forțelor armate sau al poliției. /<pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier

ofițer m. 1. militar care are o comandă: ofițeri superiori: maior, locotenent-colonel, colonel și general; 2. titlu de demnitari: ofițer al Coroanei României, al Stelei României; 3. varietate de crap, lung și subțire. [Rus. OFIȚERŬ = germ. OFFIZIER].

*ofițér m. (rus. oficer, germ. offizier, d. fr. officier, care e mlat. officiarius, d. lat. officium, funcțiune). Militar de un grad superior subofițeruluĭ: ofițeriĭ armateĭ se împart în: 1. inferiorĭ (sublocotenențĭ, locotenențĭ și căpitanĭ), 2. superiorĭ (maĭorĭ, locotenențĭ-colonelĭ și colonelĭ) și 3. generalĭ (generalĭ de brigadă, divizie, corp de armată, generalisim). Comandant de gardiștĭ: ofițer de poliție. Titlu de demnitarĭ, de posesorĭ aĭ unuĭ grad al uneĭ decorațiunĭ saŭ ordin: ofițer al Steleĭ Româniiĭ. Ofițer de justiție, magistrat.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.[1]

  1. Transliterarea din alfabetul chirilic este greșită, pentru ш s-a folosit întotdeauna ș, vezi și ultimul Îndreptar ortografic raduborza

ex-ofițer sm [At: CĂLINESCU, B. I. 377 / Pl: ~i / E: ex- + ofițer] Fost ofițer.

ștab2 sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ? / E: ger Stab (hobel)] (Reg) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

ștab1 [At: FUND. 48/24 / V: (înv) st~ / Pl: -uri sn, -i sm / E: ger Stab, rs штаб] 1 sn (înv; șîc -major) Stat-major. 2 sn (înv; șîc ~-general ori ~ul-oștirii sau ~ domnesc sau împărătesc) Comandament suprem al forțelor armate ale unei țări, al unei armate expediționare sau de ocupație. 3 sn (Înv; și îae) Sediul ștabului1 (2). 4 sn (Înv; și îae) Marele-stat-major. 5 sm (Înv; șîc ~-ofițer) Ofițer care facea parte dintr-un ștab1 (1). 6 sm (Înv; pex) Ofițer superior. 7 sm (Înv; îc) ~-doctor Medic militar superior. 8 sm (Fam; adesea im) Persoană care face parte din conducerea unei instituții, a unei organizații etc.

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

arată toate definițiile

Intrare: ofițer
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofițer
  • ofițerul
  • ofițeru‑
plural
  • ofițeri
  • ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ofițer
  • ofițerului
plural
  • ofițeri
  • ofițerilor
vocativ singular
  • ofițerule
  • ofițere
plural
  • ofițerilor
Intrare: ștab-ofițer
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerul
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ștab-ofițer
  • ștab-ofițerului
plural
  • ștab-ofițeri
  • ștab-ofițerilor
vocativ singular
  • ștab-ofițer
plural
  • ștab-ofițeri
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ofițer

  • 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 diminutive: ofițeraș augmentative: ofițeroi attach_file 3 exemple
    exemple
    • Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. E. 70.
      surse: DLRLC
    • La 1828, am avut în gazdă un ofițer de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344.
      surse: DLRLC
    • Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14.
      surse: DLRLC
  • 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ofițer de port.
      surse: DLRLC
    • Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41.
        surse: DLRLC
  • 3. ieșit din uz Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. popular Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

ștab-ofițer

  • 1. Ofițer de stat-major.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29.
      surse: DLRLC

etimologie: