OCÂRMUIT, -Ă, ocârmuiți, -te, adj. (Înv.) Care este condus, guvernat, administrat (de cineva). – V. ocârmui.

ocârmuit, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~iți, ~e / E: ocârmui] (Rar) Care este condus, administrat, guvernat de cineva.

OCÂRMUIT, -Ă, ocârmuiți, -te, adj. (Rar) Care este condus, guvernat, administrat (de cineva). – V. ocârmui.

ocârmuit a. cârmuit: noroade ocârmuite de pravili GR. AL.

ocârmâi v vz ocârmui

ocârmi² v vz ocârmui

ocârmui vt [At: SIMION DASC., ap. LET. 129 / V: (îrg) otc~, ~mâi, ~mi / Pzi: ~esc / E: ns cf slv окръмити] (Înv) 1 A conduce. 2 A administra.

otcârmui v vz ocârmui

CÎRMUI (-muesc) vb. tr. 1 ⛵ A ținea cîrma (spre a da direcția) unei corăbii, unei plute. etc. ¶ 2 Ⓕ (și OCÎRMUI) A conduce, a administra, a îngriji de trebile Statului sau de cele particulare, a oblădui, a guverna: începu a cîrmui împărăția cu înțelepciune și dreptate (ISP.).

†OCÎRMUI... 👉 CÎRMUI...

OCÎRMUI, ocîrmuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A cîrmui, a conduce, a guverna; a administra. Pre dînsul îl urmează mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. NEGRUZZI, S. I 271. ◊ Refl. pas. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. BĂLCESCU, O. II 14. Lăcuitorii de la Peru... să ocîrmuiesc și de împărați. DRĂGHICI, R. 65. Variantă: otcîrmui (ODOBESCU, S. I 320, PISCUPESCU, O. 276) vb. IV.

OTCÎRMUI vb. IV v. ocîrmui.

A OCÂRMUI ~iesc tranz. înv. v. A CÂRMUI. /cf. sl. okrumiti

ocârmuì v. a cârmui o țară [V. cârmui: inițiala pare a fi fost trasă din sinonimul oblădui].

ocîrmuĭésc v. tr. (maĭ vechĭ otc-, d. vsl. otŭkrŭmovati). Rar azĭ. Cîrmuĭesc (o țară), guvernez.

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, 3 sg. ocârmuiește, imperf. 1 ocârmuiam; conj. prez. 1 sg. să ocârmuiesc, 3 să ocârmuiască

ocârmui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 să ocârmuiască

ocârmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiesc, imperf. 3 sg. ocârmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ocârmuiască

ocîrmui (-uesc, ocîrmuit), vb. – A guverna, a administra. Sl. okrumiti, cf. cîrmui. E dubletul lui ocîrmi, vb. (a menține, a păstra), sec. XVII, înv. (după Candrea, din sl. okrumljati). – Der. ocîrmuire, s. f. (guvern); ocîrmuitor, s. m. (conducător).

OCÂRMUI vb. v. administra, cârmui, conduce, dirigui, domni, gospodări, guverna, stăpâni.

ocîrmui vb. v. ADMINISTRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. GOSPODĂRI. GUVERNA. STĂPÎNI.

ocârmuít, -ă, ocârmuiți, -te, adj. (înv.) Guvernat. – Din ocârmui.

ocârmuí, ocârmuiesc, v.t. (reg., înv.) A conduce, a guverna. – Cf. sl. ocrumiti (DER, DEX).

OCÎRMUI vb. IV. tranz. (Învechit) A cîrmui, a conduce; a guverna, a administra. Arbure hatmanul... în tinerețele lui Ștefan Vodă toată țara ocîrmuia. simion dasc., let. 129. Pre sine sîngur, apoi pre alții să otcîrmuiască. n. costin, ap. gcr ii, 14/14, cf. cantemir, ist. 76. Roman... ocîrmuia cu blagocestivie împărățiia Rîmului. mineiul (1776), 27 ^v2/3. Tație orînduiaște pe înțăleptul Mesala ca să poarte de grijă norodului și a-l ocîrmui în cîtă vreame va fi el în oaste. beldiman, n. p. i, 77/10. Voiește să otcîrmuiască și să facă toate prin porunci aspre. marcovici, d. 111/16. Pre dînsul îl urmează mai mulți domni buni, căci inima poporului ce ocîrmuiau era bună. negruzzi, s. i, 271. Umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. alexandrescu, m. 5. ◊ Absol. Cu vitejie vrednică ocîrmuind, au lățit puterea neamului rumânesc (sec. XVII), rev. crit. i, 98. Să făcu papă Rîmului, ...ocîrmuind și bine strălucind în cinstea ep[i]scopiei (a. 1698). gcr i, 321/23. A învăța oarecine cum să ocîrmuiască, cea mai grea învățătură. zanne, p. viii, 275. refl. pas. Aceste să ocîrmuiesc și de împărați. drăghici, r. 65/10. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an. bălcescu, m. v. 10. – prez. ind.: ocîrmuiesc. – Și: otcîrmui, ocîrmîi (polizu), ocîrmi (prav. 291) vb. IV. – Din ocîrmi, sub influența lui cîrmui. – Ocîrmi < slavon. окръмити „a conduce”.