Din totalul de 23 sunt afișate 20 definiții pentru obște, obști   conjugări / declinări

ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĭštije.

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĭštiti sau din obște.

ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije.

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște.

ÓBȘTE, obști, s. f. (Învechit și popular) 1. Colectivitate, comunitate de oameni, mulțime; popor. Numai.. aducînd toată obștea la lumină și bunăstare, facem lucru bun și durabil. SADOVEANU, P. 55. Mii și milioane. întocmesc obștea de rînd a romînimii. ODOBESCU, S. III 546. Dacă obștea ar pătimi, ar fi vai de cei bogați. GORJAN, H. II 94. ◊ Loc. adj. și adv. De obște = comun, general, public. Totuși, aveau... grijă pentru pînea cea de obște. SADOVEANU, P. M. 254. ◊ Loc. adv. (În) de obște = a) împreună, fără excepție, deopotrivă. Am pus parte la cămară, ca s-o împărțim de obște. STĂNOIU, C. I. 84. Ne-am străduit să arătăm la toți de obște. ODOBESCU, S. I 274; b) în mod obișnuit, de obicei. 2. Reprezentanță a poporului, a colectivității; adunare, sfat. (Atestat în forma obștie) Obștia ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S.139. 3. Formă primitivă de uniune economică agricolă în care țăranii dintr-un sat stăpîneau și munceau în comun pămîntul, dar își mențineau proprietatea privată asupra celorlalte mijloace de producție precum și însușirea individuală a produselor. – Variantă: óbștie (GALACTION, O. I 278, C. PETRESCU, Î. II 208, ALECSANDRI, P. I 32) s. f.

OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. El obști că va ședea armia acolo cincisprezece zile. BĂLCESCU, O. II 119. ◊ Refl. pas. Propunerile de membri onorari să se facă mai întii dinaintea unei comisiuni examinatoare care va decide dacă se pot obști în adunarea generală. ODOBESCU, S. I 503.

de óbște (înv., pop.) loc. adv.

óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști

obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 obșteáscă

óbște s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști

obștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. obșteáscă

ÓBȘTE s. 1. v. colectivitate. 2. (IST.) obște sătească = obște teritorială, obște vicinală; obște teritorială v. obște sătească; obște vicinală v. obște sătească.

ÓBȘTE s. v. adunare, chinovie, colectivitate, masă, mulțime, norod, popor, sfat, țară.

óbște (óbști), s. f.1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociație, cooperativă, devălmășie. – Var. obștie. Sl. obišti „colectivitate” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije „comunitate”, bg., sb. obšti.Der. obștesc, adj. (comun, public, general); obștește, adv. (în comun); obști, vb. (a face public, a divulga); obștime, s. f. (public); ob(e)ștnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obștuitor, s. m. (înv., participant); obștire, s. f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obeștui, vb. (înv., a trăi în comunitate), din sl. obištevati; obștui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare că provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opșag, s. n. (Trans., bîrfă), cf. Drăganu, Dacor., VI, 300. Hopșe, s. f. (Trans., șezătoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se mănîncă în comun la țară), pare der. din același cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Drăganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s. m. (Mold., măcelar, casap care vinde carnea tranșată), cf. Tiktin.

ÓBȘTE ~i f. înv. 1) Colectivitate, comunitate de oameni uniți la o anumită treaptă de dezvoltare istorică; societate. 2) Reprezentanță a poporului; adunare obștească. 3) rar Grup de oameni care își petrec timpul liber sau merg undeva împreună; companie; societate. 4) Formă de cooperare economică pentru producerea de bunuri agricole. ~ țărănească.De ~ comun, public. [G.-D. obștii] /<sl. obištije

A OBȘTÍ ~ésc tranz. înv. A face cunoscut unei colectivități; a anunța în mod public. /<sl. obištiti

obște f. 1. mulțime: toată obștea cuvioasă ascultă cântările OD; 2. popor: erau necontenite jalobele obștii NEGR.; înde obște, în genere. [Slav. OBĬȘTIĬE, comunitate].

obștì v. a divulga, a face cunoscut: el obști, că armia va ședea 15 zile BĂLC.

îndeóbște adv. Se scrie și așa îld. în de obște, în general.