11 definiții pentru oblăduitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor.

OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor.

oblăduitor, ~oare [At: CANTEMIR, IST. 28 / Pl: ~i, ~oare / E: oblădui + -tor] 1-2 smf, a (Îpp) (Persoană) care guvernează Si: protector.

OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Rar) Care guvernează, conducător, cîrmuitor, protector. (Substantivat) Era un cîntăreț care, în tinereța lui, ar fi fermecat și pe vodă, dacă acest mîndru oblăduitor al țării Moldovei s-ar fi ostenit, să vie să-l asculte la bisericile tîrgului. SADOVEANU, E. 125.

OBLĂDUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) înv. Care oblăduiește; ocrotitor. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor

OBLĂDUITÓR2 ~i m. înv. 1) Persoană care oblăduiește, guvernează; conducător. 2) Persoană care protejează, apără; protector. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor

oblăduitór m. Rar azĭ. Guvernator, ocîrmuitor, stăpîn, administrator (vlăduitor).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre

oblăduitór adj. m. (sil. -blă-du-i-), pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBLĂDUITÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

oblăduitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

Intrare: oblăduitor
oblăduitor adjectiv
  • silabație: o-blă-du-i-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblăduitor
  • oblăduitorul
  • oblăduitoru‑
  • oblăduitoare
  • oblăduitoarea
plural
  • oblăduitori
  • oblăduitorii
  • oblăduitoare
  • oblăduitoarele
genitiv-dativ singular
  • oblăduitor
  • oblăduitorului
  • oblăduitoare
  • oblăduitoarei
plural
  • oblăduitori
  • oblăduitorilor
  • oblăduitoare
  • oblăduitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oblăduitor

etimologie:

  • Oblădui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09