oblăduitor, ~oare [At: CANTEMIR, IST. 28 / Pl: ~i, ~oare / E: oblădui + -tor] 1-2 smf, a (Îpp) (Persoană) care guvernează Si: protector.

OBLĂDUITOR sm. Cel ce oblăduește, cîrmuitor, guvernator, administrator: arhiereul, ca un oblăduitoriu, ce se zice ca un purtătoriu de grijă spăseniei oamenilor (PRV.-MB.).

OBLĂDUITOR, -OARE, oblăduitori, -oare, adj. (Rar) Care guvernează, conducător, cîrmuitor, protector. (Substantivat) Era un cîntăreț care, în tinereța lui, ar fi fermecat și pe vodă, dacă acest mîndru oblăduitor al țării Moldovei s-ar fi ostenit, să vie să-l asculte la bisericile tîrgului. SADOVEANU, E. 125.

OBLĂDUITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) înv. Care oblăduiește; ocrotitor. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor

OBLĂDUITOR² ~i m. înv. 1) Persoană care oblăduiește, guvernează; conducător. 2) Persoană care protejează, apără; protector. [Sil. -blă-] /a oblădui + suf. ~tor

oblăduitor m. cel ce oblăduește.

oblăduitór m. Rar azĭ. Guvernator, ocîrmuitor, stăpîn, administrator (vlăduitor).

oblăduitor (înv., pop.) (desp. o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitori; f. sg. și pl. oblăduitoare

oblăduitor (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitori; f. sg. și pl. oblăduitoare

oblăduitor adj. m. (sil. -blă-du-i-), pl. oblăduitori; f. sg. și pl. oblăduitoare

OBLĂDUITOR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

oblăduitor s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.

OBLĂDUITOR, -OARE adj. (Învechit și popular, și substantivat) (Persoană) care guvernează, cîrmuiește, stăpînește; protector. cf. biblia (1688), [prefață] 6/2. Cineși în partea împăratului și oblăduitoriului seu dîndu-se. cantemir, ist. 28. Pohtind cu toții... a le fi împărat și oblăduitoriu... s-au făcut coronațiia. R. greceanu, cm ii, 198. Trebuie să facem mintea noastră muntele Tavorului... ca să ne putem sui și noi... în mintea cea oblăduitoare a sufletului. antim, p. 23. Părintele cel de obște, adică oblăduitoriul locului, să silească și făr de voia lui pe acel fiiu nedoritor ca să-l ajute pe tată-său. prav. cond. (1780), 130. Puse un garnizon tare... dînd poruncă oblăduitorilor acestor forteție să nu lase vite să meargă la Țiarigrad. văcărescul, ist. 257. Marele Teodosie... au plinit porunca.. . spre pilda tuturor oblăduitorilor celor ce sînt creștini. șincai, hr. i, 67/12. Va alege a fi domn și oblăduitoriu țării... din neamul nostru (a. 1799). uricariul, i, 102. Un oblăduitoriu în cetate Este un verme, pus la rădăcine A unui copaciu cu desfătate Ramuri. budai-deleanu, ț. 358. Aceste pravile sînt întrebuințate întru toate stăpînirile oblăduitoare a lumii, pravila (1814), vii/2, cf. beldiman, e. 117/24, clemens. Mergeți dar, oblăduitorilor, mergeți... și acolo sfătuiți-vă... asupra datoriilor. MARCOVICI, C. 98/25, cf. POLIZU, DDRF. Bogdan al III-lea... fusese asociat la domnie încă de tatul său, după obiceiul de atunci, de a face să se deprindă viitorul oblăduitor cu sarcina cîrmuirei. xenopol, i. r. iv, 205, cf. cat. man. i, 208, șăineanu, barcianu, alexi, w. Nicolae Vodă... începuse stăpînirea sa pedepsind aspru pe acei cari, nădăjduind... întoarcerea lui Antioh Vodă, își arătase bucuria insultînd o oarecare persoană... scumpă inimii noului oblăduitor. iorga, l. i, 398. Din legiuirile și așezările oblăduitorilor și ocîrmuitorilor de noroade... starea țărilor se poate înțelege. n. i. bogdan, c. m. 78. Era un cîntăreț, care, în tinerețea lui, ar fi fermecat și pe vodă, dacă acest mîndru oblăduitor al țării Moldovei s-ar fi ostenit să vie să-l asculte, sadoveanu, e. 125. Cinstite jupîne, oblăduitoriule al casei aceștiia. șez. viii, 14. – pl.: oblăduitori, -oare. – Oblădui + suf. -tor.