OBLĂDUITOR, -OARE, oblăduitori, -oare, adj. (Rar) Care guvernează, conducător, cîrmuitor, protector. (Substantivat) Era un cîntăreț care, în tinereța lui, ar fi fermecat și pe vodă, dacă acest mîndru oblăduitor al țării Moldovei s-ar fi ostenit, să vie să-l asculte la bisericile tîrgului. SADOVEANU, E. 125.