opțiuni

2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oștesc, ~ească a [At: N. COSTIN, L. 577 / Pl: ~ești / E: oaste1 + -esc] (Înv) De oaste Si: militar; (înv) ostășesc.

oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

oșta2 v vz oști

oști [At: PALIA (1581), 208/1 / V: (rar; cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: oaste1] (Înv) 1 vi A face serviciul militar. 2-3 vri (Udp „asupra”, „împotriva”, „cu”) A purta război Si: a (se) lupta, a (se) război. 4-5 vri (Fig) A se strădui să învingă un obstacol. 6 vri Fig A combate o idee sau o atitudine greșită. 7 vt A învinge în luptă. 8 vt (Rar) A asedia.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lupta, a se război, a se bate în război. Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.

A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste

oștì v. a se lupta. [V. oaste].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oștí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 să oșteáscă

oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OȘTÉSC adj. v. cazon, militar, milităresc, ostășesc, soldățesc.

oștesc adj. v. CAZON. MILITAR. MILITĂRESC. OSTĂȘESC. SOLDĂȚESC.

OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război.

oști vb. v. BATE. LUPTA. RĂZBOI.

Intrare: oștesc
oștesc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oștesc
  • oștescul
  • oștescu‑
  • oștească
  • oșteasca
plural
  • oștești
  • oșteștii
  • oștești
  • oșteștile
genitiv-dativ singular
  • oștesc
  • oștescului
  • oștești
  • oșteștii
plural
  • oștești
  • oșteștilor
  • oștești
  • oșteștilor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: oști
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oști
  • oștire
  • oștit
  • oștitu‑
  • oștind
  • oștindu‑
 singular plural
  • oștește
  • oștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oștesc
 (să)
  • oștesc
  • oșteam
  • oștii
  • oștisem
a II-a (tu)
  • oștești
 (să)
  • oștești
  • oșteai
  • oștiși
  • oștiseși
a III-a (el, ea)
  • oștește
 (să)
  • oștească
  • oștea
  • oști
  • oștise
plural I (noi)
  • oștim
 (să)
  • oștim
  • oșteam
  • oștirăm
  • oștiserăm
  • oștisem
a II-a (voi)
  • oștiți
 (să)
  • oștiți
  • oșteați
  • oștirăți
  • oștiserăți
  • oștiseți
a III-a (ei, ele)
  • oștesc
 (să)
  • oștească
  • oșteau
  • oștiră
  • oștiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oști

etimologie:

  • oaste
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17.
      surse: DLRLC
    • Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.
      surse: DLRLC