2 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oștesc, ~ească a [At: N. COSTIN, L. 577 / Pl: ~ești / E: oaste1 + -esc] (Înv) De oaste Si: militar; (înv) ostășesc.

oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.

oști [At: PALIA (1581), 208/1 / V: (rar; cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: oaste1] (Înv) 1 vi A face serviciul militar. 2-3 vri (Udp „asupra”, „împotriva”, „cu”) A purta război Si: a (se) lupta, a (se) război. 4-5 vri (Fig) A se strădui să învingă un obstacol. 6 vri Fig A combate o idee sau o atitudine greșită. 7 vt A învinge în luptă. 8 vt (Rar) A asedia.

OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lupta, a se război, a se bate în război. Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.

A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oști (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștesc, imperf. 3 sg. oștea; conj. prez. 3 să oștească

oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȘTÉSC adj. v. cazon, militar, milităresc, ostășesc, soldățesc.

oștesc adj. v. CAZON. MILITAR. MILITĂRESC. OSTĂȘESC. SOLDĂȚESC.

OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război.

Intrare: oștesc
oștesc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oștesc
  • oștescul
  • oștescu‑
  • oștească
  • oșteasca
plural
  • oștești
  • oșteștii
  • oștești
  • oșteștile
genitiv-dativ singular
  • oștesc
  • oștescului
  • oștești
  • oșteștii
plural
  • oștești
  • oșteștilor
  • oștești
  • oșteștilor
vocativ singular
plural
Intrare: oști
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oști
  • oștire
  • oștit
  • oștitu‑
  • oștind
  • oștindu‑
singular plural
  • oștește
  • oștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oștesc
(să)
  • oștesc
  • oșteam
  • oștii
  • oștisem
a II-a (tu)
  • oștești
(să)
  • oștești
  • oșteai
  • oștiși
  • oștiseși
a III-a (el, ea)
  • oștește
(să)
  • oștească
  • oștea
  • oști
  • oștise
plural I (noi)
  • oștim
(să)
  • oștim
  • oșteam
  • oștirăm
  • oștiserăm
  • oștisem
a II-a (voi)
  • oștiți
(să)
  • oștiți
  • oșteați
  • oștirăți
  • oștiserăți
  • oștiseți
a III-a (ei, ele)
  • oștesc
(să)
  • oștească
  • oșteau
  • oști
  • oștiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oști, oștescverb

etimologie:
  • oaste DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. DLRLC
    • format_quote Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.