17 definiții pentru notar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

notar2 sm [At: IORGA, L. 1 / Pl: ~i / E: nota1 + -ar] (Nob) Persoană care consemnează ceva în scris.

notar1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 85v/32 / V: (îvr) ~ie, (reg) ~iu (pl: ~ii), ~ele sma / Pl: ~i / E: lat notarius, ger Notar, fr notaire] 1 (Înv) Persoană care rezolva lucrările și corespondența privată a cuiva, în calitate de angajat particular al acestuia Si: secretar, (îrg) notarăș (1). 2 (Spc) Persoană însărcinată cu lucrările de secretariat ale unei adunări, ale unui sinod etc. Si: (îrg) notarăș (2). 3 (Înv) Reprezentant al puterii centrale în comune, care exercita atribuții de șef al poliției și de secretar comunal Si: (îrg) notarăș (3). 4 (Îs) ~ consistorial În vechea administrație bisericească, persoană însărcinată cu lucrările de secretariat ale consistoriului, ale eparhiei etc. Si: (îrg) notarăș (4). 5 (Îs) ~ cercual Persoană care se ocupa cu lucrările juridice, în vechea administrație bisericească. 6 Funcționar public învestit cu atribuția de a întocmi și de a autentifica unele înscrisuri, de a legaliza semnăturile, de a elibera copii legalizate, certificate de moștenire etc. Si: (îrg) notarăș (5). 7 (Șîs ~ de stat) Funcționar care îndeplinește atribuții ce intră în competența unui notariat de stat.

NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

NOTÁR, notari, s. m. 1. (Azi mai ales determinat prin «de stat») Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. Notarul de stat poate face singur inventarierea sau să delege pe secretarul biroului de notariat de stat. B. O. 1953, 4. 2. (Ieșit din uz; în vechea administrație) Secretar al primăriei unei comune rurale. Avea însă notarul doi băieți Și popa o fetiță. BENIUC, V. 36. Notarul se încrunta la oameni. AGÎRBICEANU, S. P. 30.

NOTÁR s.m. 1. Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 2. (În trecut) Secretar al primăriei în comunele rurale. [< germ. Notar, cf. fr. notaire].

NOTÁR s. m. 1. (ant.; la romani) secretar; funcționar imperial care redacta actele juridice. 2. ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane. 3. funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. 4. secretar al primăriei în comunele rurale. (< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar)

NOTÁR ~i m. 1) Persoană oficială, învestită cu drepturi juridice, care îndeplinește funcții ce țin de competența notariatului. 2) ist. Secretar al unei primării rurale. /<fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar

notar m. funcționar public care primește și redactează acte de vânzare, contracte, testamente, etc.

* notár m. (lat. notarius, care ĭa note, secretar). Funcționar public care primește și redactează contractele, testamentele și alte acte pe care le autentifică. Notar rural, secretar comunal rural.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOTÁR s. (Transilv.) notarăș.

NOTAR s. (Transilv.) notarăș.

Intrare: notar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • notar
  • notarul
  • notaru‑
plural
  • notari
  • notarii
genitiv-dativ singular
  • notar
  • notarului
plural
  • notari
  • notarilor
vocativ singular
  • notarule
  • notare
plural
  • notarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

notar

  • 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: notăraș diminutive: notăraș un exemplu
    exemple
    • Notarul de stat poate face singur inventarierea sau să delege pe secretarul biroului de notariat de stat. B. O. 1953, 4.
      surse: DLRLC
  • 2. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Avea însă notarul doi băieți Și popa o fetiță. BENIUC, V. 36.
      surse: DLRLC
    • Notarul se încrunta la oameni. AGÎRBICEANU, S. P. 30.
      surse: DLRLC
  • 3. în Antichitate (La romani) Secretar, funcționar imperial care redacta actele juridice.
    surse: MDN '00
  • 4. Ecleziast sau laic atașat cancelariilor episcopale sau congregațiilor romane.
    surse: MDN '00

etimologie: