NOTAR, notari, s. m. 1. (Azi mai ales determinat prin «de stat») Funcționar public învestit cu puterea de a autentifica acte juridice. Notarul de stat poate face singur inventarierea sau să delege pe secretarul biroului de notariat de stat. B. O. 1953, 4. 2. (Ieșit din uz; în vechea administrație) Secretar al primăriei unei comune rurale. Avea însă notarul doi băieți Și popa o fetiță. BENIUC, V. 36. Notarul se încrunta la oameni. AGÎRBICEANU, S. P. 30.