18 definiții pentru noblețe nobleță

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil2, rangul de nobil2. V. aristocrație. Averea lasă-ți și luxul nebunesc, Străbunii ce pe buze-ți mereu se întîlnesc, Noblețea – orice titluriși orice vanitate. MACEDONSKI, O. I 168. (În forma nobleță) Catîrul unui părinte Cu proastele lui cuvinte Nobleța își lăuda. ALEXANDRESCU, M. 291. 2. Clasa nobililor, nobilime (1). Un străin nu poate cunoaște care este din noblețe și care din norod. GOLESCU, Î. 67. 3. Distincție, eleganță. (În forma nobleță) Coșbuc e un poet eminamente original... nu numai prin nobleța formei, dar și prin faptul că răsfrînge în creația lui un alt mediu, o altă clasă. GHEREA, ST. CR. III 125. – Variantă: nobléță s. f.

nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței

NOBLÉȚE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. v. generozitate.

NOBLÉȚE s. v. aristocrație, nobilime.

NOBLÉȚE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distincție, eleganță. [Var. nobleță s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].

NOBLÉȚE s. f. 1. calitate, rang de nobil (II). 2. caracter nobil; generozitate, mărinimie, cavalerism; distincție, eleganță. (< fr. noblesse)

NOBLÉȚE f. 1) Caracter nobil. ~ sufletească. ◊ ~ea obligă se spune pentru a sublinia necesitatea corelației dintre poziția avansată a cuiva și comportarea lui. 2) Condiție de nobil. Titlu de ~. 3) Proveniență nobilă. [G.-D. nobleței] /<fr. noblesse

NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe.

NOBLÉȚĂ s.f. v. noblețe.

nobleță f. 1. calitatea prin care cineva e nobil; 2. nobilime; 3. înălțime morală: nobleță de inimă, de sentimente.

* nobléță f., pl. ĭ (fr. noblesse, d. noble, nobil; it. nobilezza și nobiltà). Calitatea de a fi nobil: noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime: toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță: nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie: nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune: a refuza cu nobleță. Cu generozitate: a trata cu nobleță. V. evghenie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

nobléțe s. f. (sil. -ble-), art. nobléțea, g.-d. art. nobléței

NOBLEȚE s. 1. (rar) nobilime, (înv.) nobilitate, (grecism înv.) evghenie. (Ce titlu de ~ are?) 2. generozitate, mărinimie. (~ sufletului său.)

noblețe s. v. ARISTOCRAȚIE. NOBILIME.

TITLURI DE NOBLEȚE. Subst. Nobil, aristocrat, castelan, senior, mare senior, boier, grof (reg.). Cavaler; baronet; baron; viconte; conte, grof (rar), iarl; marchiz; duce, herțog (înv.); prinț, prințișor (dim.), principe, palatin, margraf, cneaz. Lord, lady; milady. Sir. Pair. Maharadjah, maharani; rajah. Mandarin. Boier, boieraș (dim.), boiernaș; boier divanit (divanist). Nobilime, noblețe (rar), aristocrație, boierime. Titlu de noblețe, noblețe, nobilitate (înv.), seniorie, cavalerie (înv.); baronie, marchizat; principat. Boierie, căftănie (înv.). Înnobilare. Adj. Nobil, înnobilat, nobiliar, nobilitar (înv.), aristocrat, aristocratic,. seniorial, boieresc, grofesc (reg.); cavaleresc; ducal; princiar. Vb. A înnobila, a acorda un titlu de noblețe, a boieri (înv.), a ridica la rangul de boier, a căftăni (înv.), a îmbrăca cu (în) caftan. V. conducător, conducător de stat, titluri de boieri și dregători români.

Intrare: noblețe
  • silabație: no-ble-țe
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • noblețe
  • noblețea
plural
genitiv-dativ singular
  • noblețe
  • nobleței
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nobleță
  • nobleța
plural
genitiv-dativ singular
  • noblețe
  • nobleței
plural
vocativ singular
plural

noblețe nobleță

  • 1. Calitatea de nobil; rangul sau titlul de nobil; nobilime, nobilitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: nobilime nobilitate 2 exemple
    exemple
    • Averea lasă-ți și luxul nebunesc, Străbunii ce pe buze-ți mereu se întîlnesc, Noblețea – orice titluri – și orice vanitate. MACEDONSKI, O. I 168.
      surse: DLRLC
    • Catîrul unui părinte Cu proastele lui cuvinte Nobleța își lăuda. ALEXANDRESCU, M. 291.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Situație legală (care conferea anumite privilegii) atribuită anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudală) de către principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalți cetățeni.
      surse: DN
  • 2. rar Clasa nobililor; nobilime.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aristocrație nobilime un exemplu
    exemple
    • Un străin nu poate cunoaște care este din noblețe și care din norod. GOLESCU, Î. 67.
  • 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil; nobilitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: nobilitate
  • exemple
    • Coșbuc e un poet eminamente original... nu numai prin nobleța formei, dar și prin faptul că răsfrînge în creația lui un alt mediu, o altă clasă. GHEREA, ST. CR. III 125.
      surse: DLRLC

etimologie: