14 definiții pentru nobilime

NOBILÍME s. f. (În Evul Mediu, iar în unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială privilegiată, constituită din posesorii de feude și de titluri ereditare; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.

NOBILÍME s. f. (În unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială cuprinzând (în societatea medievală) pe posesorii de feude și de titluri ereditare sau pe foștii feudali și pe descendenții lor, care au păstrat unele privilegii de castă; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime.

NOBILÍME s. f. 1. (În orînduirea feudală) Pătură socială formată din vîrfurile exploatatoare privilegiate ale posesorilor de feude și de titluri ereditare; (în orînduirea capitalistă, ca rămășiță a feudalismului) pătură reacționară alcătuită din foștii feudali și descendenții lor, care au dat mîna cu înalta burghezie păstrînd într-o oarecare măsură privilegiile de castă. V. aristocrație, boierime. Țăranii romîni și țăranii unguri au luptat... împotriva nobilimii maghiare. BOGZA, A. Î. 124. Contele Adam făcea parte din nobilimea veche. VORNIC, P. 90. ♦ Grup de nobili dintr-o regiune, dintr-o localitate. Toată nobilimea era la biserică. NEGRUZZI, S. I 53. 2. (Rar) Noblețe (1). Boierii... nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau nobilimea feudală, de concuistă, de origină, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt. BĂLCESCU, O. II 14.

nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii

NOBILÍME s. v. noblețe.

NOBILÍME s. 1. aristocrație, (rar) noblețe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feudală occidentală.) 2. v. boierime.

NOBILÍME s.f. Totalitatea nobililor; boierime. [< nobil + -ime].

NOBILÍME s. f. categorie socială privilegiată, din elemente ale clasei dominante, care deține un titlu de noblețe. (< nobil + -ime)

NOBILÍME f. (colectiv de la nobil) (în orânduirea feudală și, astăzi, în unele țări) 1) Pătură socială privilegiată, constând din reprezentanți cu titluri ereditare. 2) Mulțime de nobili. [G.-D. nobilimii] /nobil + suf. ~ime

nobilime f. toți nobilii unui Stat.

* nobilíme f. (d. nobil și suf. -ime). Clasa nobililor, boĭerime.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii

NOBILIME s. 1. aristocrație, (rar) noblețe, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feudală occidentală.) 2. aristocrație, boierime, (reg.) boieret, (înv.) neamuri (pl.), (grecism înv.) evghenie. (~ din țările române.)

Intrare: nobilime
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nobilime
  • nobilimea
plural
genitiv-dativ singular
  • nobilimi
  • nobilimii
plural
vocativ singular
plural

nobilime în Evul Mediu

  • 1. (În unele țări, și în epoca modernă) Categorie socială privilegiată, constituită din posesorii de feude și de titluri ereditare; noblețe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aristocrație boierime noblețe 2 exemple
    exemple
    • Țăranii romîni și țăranii unguri au luptat... împotriva nobilimii maghiare. BOGZA, A. Î. 124.
      surse: DLRLC
    • Contele Adam făcea parte din nobilimea veche. VORNIC, P. 90.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Toată nobilimea era la biserică. NEGRUZZI, S. I 53.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: noblețe un exemplu
    exemple
    • Boierii... nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau nobilimea feudală, de concuistă, de origină, nici dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt. BĂLCESCU, O. II 14.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Nobil + sufix -ime.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN