NITUI, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit¹ după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor¹. – Nit¹ + suf. -ui.

nitui vt [At: DAMÉ, T. 87 / Pzi: ~esc / E: nit¹ + -ui] 1 A îmbina două sau mai multe piese, fixându-le cu ajutorul niturilor¹. 2 A forma al doilea cap al nitului¹, după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie îmbinate.

NITUI, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un al doilea cap al unui nit după ce acesta a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A împreuna, a fixa două sau mai multe piese cu ajutorul niturilor. – Nit + suf. -ui.

NITUI, nituiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma prin ciocănire sau prin apăsare un al doilea cap al nitului după ce a fost trecut prin găurile pieselor care trebuie împreunate. 2. A îmbina cu ajutorul niturilor două sau mai multe piese de metal. Podul a fost nituit piesă cu piesă. ◊ Refl. Fig. În inima neîncărcată se nituise pas cu pas, zi cu zi, o viclenie sănătoasă. POPA, V. 309.

A NITUI ~iesc tranz. (piese de metal) A împreuna cu ajutorul niturilor; a pune în nituri. /nit + suf. ~ui

nituì v. a turti vârful unui cuiu pe cealaltă parte a obiectului în care se bate. [V. nit].

nituĭésc v. tr. (d. nit). Fixez pin niturĭ.

nitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiesc, 3 sg. nituiește; imperf. 1 nituiam; conj. prez. 1 sg. să nituiesc, 3 să nituiască

nitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiesc, imperf. 3 sg. nituia; conj. prez. 3 să nituiască

nitui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiesc, 3 sg. nituiește, imperf. 3 sg. nituia; conj. prez. 3 sg. și pl. nituiască

nitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nituiesc, conj. nituiască)