nevră sf vz nerv

NERV, nervi, s. m. 1. Formațiune anatomică de transmisie a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este formată din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

nerv sm [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 111/11 / V: (înv) ~ă sf, nevră sf, nevru / Pl: ~i, (înv, sn) ~e, ~uri / E: lat nervus, it nervo, fr nerf] 1 (Lpl) Coardă dorsală a sturionilor uscată la soare și folosită în alimentație. 2 (Înv; îs) Nevre de bou Parte groasă a ligamentului cervical posterior al boului sau al calului care, uscată, este folosită ca instrument de lovire. 3 (Atm; mpl) Fiecare dintre filamentele care leagă diversele părți ale corpului cu centrii nervoși, conducând la aceștia impulsul senzațiilor și transmițând de la aceștia spre periferie comenzile. 4 (Îs) Boală de ~i Boală nervoasă (10). 5 (Îs) Bolnav de ~i Persoană care suferă de o boală nervoasă (10). 6 (Îe) A avea ~i A fi enervat. 7 (Îe) A-l apuca ~ii A avea un acces de furie. 8 (Îe) A fi în ~i A fi nervos. 9 (Îae) A fi în starea de spirit necesară pentru ceva. 10 (Îe) A avea ~i slabi A fi ușor de enervat. 11 (Îae) A fi ușor impresionabil. 12-13 (Lpl; șîs stare de -i) (Stare de) enervare. 14 (Bot; rar) Nervură (1). 15 Tendon cu nervi (3). 16 Ligament cu nervi (3). 17 Mușchi străbătut de nervi (3). 18 (Fig) Vigoare. 19 (Fig) Bărbăție. 20 (Fig) Ritm susținut.

nervă sf vz nerv

nevru sm vz nerv

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NERV, nervi, s. m. 1. Cordon format din mănunchiuri de fibre (prelungiri ale neuronilor) care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular, iar excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice (mușchi). Metoda pentru determinarea localizărilor musculare există și constă fie în secționarea sau rezecția nervului care dă inervare mușchiului atunci cînd aceasta este posibil, fie în rezecția mușchiului însuși. PARHON, O. A. I 27. Trei ceasuri răbdarea oamenilor a stat întinsă ca nervii unui dinte bolnav. SADOVEANU, M. C. 102. Nervii lui de nobil animal, în presimțirea groaznicei furtuni, vibrau. GALACTION, O. I 79. ♦ Fig. (Învechit) Parte principală. Se grăbi a scrie sultanului... că nervul oștilor e cu dînsul. BĂLCESCU, O. II 134. 2. (Numai la pl.) Stare de surescitare, enervare, nervozitate. Nu și-a putut stăpîni nervii. PAS, Z. I 94. Am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a întîmplat. CARAGIALE, O. VII 131. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. Acum cînd sînt în nervi... mă oprește mila. PAS, Z. I 98. Obrazul Tinei Diaconu s-a uscat, glasul s-a ascuțit, cîteodată are nervi și nu vrea să vadă pe nimeni. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Războiul nervilor = stare de încordare, de tensiune provocată de acțiuni politice, cu scopul de a crea un climat favorabil înarmărilor și agresiunilor militare. 3. Fig. (Numai la sg.) Putere, vigoare, energie, vioiciune. Era atîta nerv în ritm, atîta suflare marțială în executarea bătrînului cîntec popular, că... începui să-l acompaniez. CARAGIALE, N. S. 51. – Pl. art. și: (învechit, n.) nervele (ALECSANDRI, T. 1313), nervile (NEGRUZZI, S. III 58).

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].

NERV s. m. 1. formație anatomică din fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către periferie. 2. (pl.) stare de încordare, de surescitare. 3. (fig.) putere, forță, vigoare. (< lat. nervus, it. nervo, fr. nerf)

NERV ~i m. 1) Formație anatomică, cu aspect fibros, albicioasă, care se ramifică de la sistemul nervos central spre diversele organe interne și exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constituții nervoase. ◊ Boală de ~i stare de nervozitate extremă. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-și calma ~ii a-și potoli surescitarea. Războiul ~ilor stare de tensiune extremă între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitală; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viață; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibră musculară. 6) la sing. Parte esențială, de bază. /<lat. nervus, it. nervo^[1]

nerv m. 1. fire albicioase ce se întind din creier și din măduva spinării în toate părțile corpului; 2. fig. forță, vigoare: nervul oștilor e cu dânsul BĂLC.; 3. ceeace dă putere: banii sunt nervul lucrurilor.

* nerv m. (lat. nervus, vgr. neûron. V. nevroză). Niște fire albicĭoase care se întind din creĭer și din măduva spinăriĭ în toate părțile corpului: nerviiĭ îs sensitivĭ și motorĭ. Fig. Forță, vigoare, motor principal: baniĭ îs nervul războĭuluĭ. Atac de nervĭ, spazmurĭ nervoase. A avea nervĭ, a fi supărăcĭos orĭ a fi într’o stare de iritare. A da drumu nervilor, a da drumu furiiĭ. V. ăevru.

névru n., pl. e (ngr. névron, nerv, coardă). Vechĭ. Rar azĭ. Nerv. Vînă. Nevru de boŭ, vînă de boŭ, rîncă (de bătut).

nerv s. m., pl. nervi

nerv s. m., pl. nervi

nerv s. m., pl. nervi

nerv (nervi), s. m. – Organ anatomic de transmitere a impulsurilor. Lat. nervus (sec. XIX). – Der. nervos, adj. (excitat), din fr. nerveux; nervozitate, s. f., din fr. nervosité; nervură, s. f., din fr. nervure; enerva, vb., din fr. énerver; nevricale, s. f. pl. (criză de nervi, atac), din ngr. νευριϰά, cf. Gáldi 231; nevricos, adj. (nervos), din ngr. νευριϰος.

NERV (< lat., it.) s. m. 1. Formațiune anatomică de aspect filar, albicios, care se ramifică spre periferia și interiorul diferitelor organe externe și interne, realizând legătura între sistemul nervos central și restul organismului. N. pot fi motori sau senzitivi și, după localizare și funcțiunea specifică, olfactivi, optici, trigemeni, faciali, acustici, pneumogastrici sau vagi, spinali etc. ◊ N. aferent = n. format numai din fibre senzitive care transmit impulsuri nervoase de la organele de simț spre centri nervoși. ◊ V. eferent = n. format numai din fibre motorii și secretorii, care transmit comenzile de la centrii nervoși la periferie. ◊ N. mixt = n. care conține atât fibre senzitive, cât și fibre motorii și secretorii; majoritatea n. sunt micști. ◊ N. cranian = n. care își are originea în encefal; sunt în număr de 12 perechi (ex. n. acustic). ◊ N. rahidian = n. care își are originea în măduva spinării (ex. n. sciatic, n. crural). ◊ N. vasomotor = n. a cărui excitare produce dilatarea sau îngustarea lumenului vaselor sangvine. ◊ N. vegetativ = n. care aparține sistemului nervos vegetativ. ◊ N. mielinic și amielinic = n. ale căror fibre sunt înconjurate sau, respectiv, lipsite de o teacă de mielină. ◊ Nervul lui Hering v. cardioinhibitor. ◊ Nervul lui Ludwig v. cardioaccelerator. 2. (La pl.) Enervare, surescitare. 3. Fig. (la sg.) Energie, vigoare; vioiciune, neastâmpăr.

nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat.

NERV s. v. ligament, nervură, tendon.

NERVI s. pl. (pop.) pandalii (pl.), (fam.) nevricale (pl.). (L-au apucat ~.)

nerv s. v. LIGAMENT. NERVURĂ. TENDON.

NERVI s. pl. (pop. ) pandalii (pl.), (fam.) nevricale (pl.). (L-au apucat ~.)

Nervus rerum (lat. „Nervul lucrurilor” – adică banii) – expresie foarte cunoscută, rămasă de la un autor aproape necunoscut astăzi: filozoful Crantor născut în Cilicia (Asia Mică), secolul al III-lea î.e.n. Din lucrările lui nu s-au păstrat decît cîteva fragmente, în care figurează și metafora că banul este nervul ce mișcă toate lucrurile. Tradusă în latină, expresia a făcut o strălucită carieră pînă în zilele noastre. Eminescu, în Scrisoarea II, o folosește într-un chip cu totul deosebit: „Cu murmurele lor blînde, un izvor de horum-harum /Cîștigînd cu clipoceală nervum rerum gerendarum”. FIL.

Războiul nervilor – Originea acestei expresii se află într-un interviu luat la începutul primului război mondial de către Paul Goldmann, corespondentul ziarului vienez „Neue Freie Presse”, feldmareșalului german Paul Hindenburg care avea să ajungă mai tîrziu președintele Republicii germane. În acest interviu Hindenburg declara: „Deocamdată războiul cu Rusia e o chestie de nervi. Dacă Germania și Austro-Ungaria vor avea nervi tari care să reziste – și vor rezista – vom învinge”. Din toată previziunea mareșalului a învins însă… expresia „războiul nervilor”, care nu-și avea în declarația sa din 1914 decît punctul de pornire și care a căpătat această formă în presa epocii de atunci. Evenimentele internaționale din unele perioade readuc în actualitate această expresie prin întreținerea de relații politice încordate sau prin pregătiri războinice care țin nervii sub presiune. IST.

NEVRĂ s. f. v. nerv.

NERV s. m. 1. (La pl.) Coarda dorsală a sturionilor, uscată la soare și folosită în alimentație. Nevre, de 70 ocă, 1 leu vechiu (a. 1726-1733). n. a. bogdan, c. m. 160. Coarda dorsală a sturionilor, zisă la noi „nervi de morun” ...se scoate și se usucă bine la soare. antipa, p. 711, cf. t. papahagi, c. l. Nervuri de cegă și de morun. nica, l. vam. 116. ◊ (Învechit) Nevre de bou = partea groasă a ligamentului cervical posterior al boului sau al calului care, uscată, este folosită ca instrument de lovire; vînă de bou. Un nenorocit... lungit la pămînt și măsurat de-a lungul spinării cu patru nevre de bou. ap. tdrg. 2. (Anat.; mai ales la pl.) Fiecare dintre filamentele care leagă diversele părți ale corpului cu centrii nervoși, conducînd la aceștia impulsul senzațiilor și transmițînd de la aceștia spre periferie comenzile. Nervul mirositori. amfilohie, g. f. 275^r/3, cf. 274^r/15. Sistema nervelor. v. popp, a. m. 10. Nevrele sau organele simțirei. teodori, a. 76/4. Nervă opticească. vîrnav, l. 140^r/4. Gingiile au multe vinișoare fără nervuri. pov. 23/20, cf. 8/2. Alunile..., stafidile hrănește nevrile. piscupescu, o. 194/22. Slăbiciunea nevrelor ori și din ce pricină de boală se va trage, se tămăduiește... prin întrebuințarea băilor de apă rece. descr. așez. 105/10, cf. valian, v., negulici, polizu. Cuvîntul „idee” ...arată impresia produsă asupra inteligenței noastre prin nervi sau imaginea acestei impresii rămasă în memorie. maiorescu, l. 17, cf. 25. Fiece nerv este alcătuit din două feluri de fibre nervoase. conta, o. c. 29. A foamei simțire E șarpe, ducîndu-și a ei zvîrcolire În pîntec, în sînge, în nervii-ndîrjiți. macedonski, o. i, 146. Suferințele omenești sînt înfățișate așa cum trebuie și pot să fie asemenea suferinți, la oameni cu nervii sănătoși. gherea, st. cr. ii, 111. La partea posterioară străbate în ochi nervul optic. poni, f. 390. Viața sa intelectuală îi adusese obișnuitele indispozițiuni de nervi. bacovia, o. 241. Trei ceasuri răbdarea oamenilor a stat întinsă, ca nervii unui dinte bolnav. sadoveanu, m. c. 102. Nervii senzitivi răspund cu același fel de senzații, oricare ar fi natura agentului care i-ar acționa. vianu, m. 92. Nervii i se destinseră într-o baie călduță. camil petrescu, n. 27. Nervul circonflex își are originea aparentă comună cu cel radial. parhon, o. a. i, 123. Nervii măduvei spinării. c. antonescu, p. 44, cf. 47. Singurătatea deplină, întunericul veșnic, bîjbîiala în spațiul necunoscut te roade încet, încît îți slăbește nervii. barbu, ș. n. 44. ◊ (Cu aluzie la excitabilitatea nervilor) Cînd te văd așa, mi se zgîrcesc nervile. negruzzi, s. iii, 58. Parfumul din camera celebrei noastre Calipso din Pasagiul Român poate să le iriteze nevrele. filimon, o. i, 377. Îmi irita nervele cu strîmbăturile lui. alecsandri, t. 1 313. Nemaiputîndu-și stăpîni nervele, se repezi ca o săgeată asupra obraznicului. gane, n. ii, 150. Aceste excursii sînt făcute pentru odihnă, pentru a liniști nervii de zgomotul și grija orașului. gherea, st. cr. iii, 285. Natura și cerul plin de soare păreau că voiesc să ajute nervii lor obosiți. bacovia, o. 242. Rîsul acesta îi lua nervii în răspăr și-l întrista. galan, b. ii, 175. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă, v. nervos (2). Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. Proiecțiuni cinematografice reprezentînd persoane bolnave de nervi. f (1900), 597. ◊ Expr. A avea nervi = a fi enervat, a avea o izbucnire nervoasă, (regional) a avea meși². Obrazul... s-a uscat, glasul s-a ascuțit, cîteodată are nervi și nu vrea să vadă pe nimeni. c. petrescu, a. 451. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. Nu vei putea să suferi scălămbăturile și declamările lui, fără să te apuce nevrele de rîs. filimon, o. i, 373. A fi în nervi = a fi enervat; a fi în starea de spirit necesară pentru ceva. Acum cînd sînt în nervi... mă oprește mila. pas, z. i, 98. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. Începi să joci „pe doamna” cu nervi slabi. f (1906), 2. Văz că ai nervii slabi, galan. b. ii, 132. Stare de nervi = starea omului nervos (3); nervozitate, încordare. Din multe și multe adunate, am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a-ntîmplat. caragiale, o. vii, 131. 3. (Bot.; rar) Nervură (1). Nervile ce să văd prin frunze. amfilohie, g. f. 243^v/6, cf. LTR² xi, 426. 4. Tendon, ligament (cu nervi 1); mușchi (străbătut de nervi). Dezrădăcinarea nervului tendinos, adecă a vînăi mușchiului de supt limbă. învățătură, 111/11. Aceast-adăogire De păr, de zgîrci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării, [coada], e proba cea mai mare D-o minte mărginită. heliade, o. i, 298, cf. pontbriant, d. Să te întorci de-acolo cu nervele oțelite. alecsandri, s. 144, cf. lm. Nervii... de nobil animal [ai calului], în presimțirea groaznicei furtune, vibrau-vibrau. galaction, o. 79. [Nevăstuica] are un corp foarte mlădios. E tot mușchi și nervi, forță și flexibilitate. stoica, vIn. 111. 5. Fig. Putere, vigoare; bărbăție; ritm susținut. El se grăbi a scrie sultanului... că nervul oștilor e cu dînsul. bălcescu, m. v. 180. Era atîta nerv în ritm, atîta suflare marțială în executarea bătrînului cîntec popular, că m-așezai pe laviță... și-ncepui să-l acompaniez. caragiale, n. s. 51. Un șir de întîmplări, o serie de detalii ale vieții din închisoare se încheagă în povestiri concise, pline de nerv. l 1960, nr. 55, 2/2. O reprezentare cam prea blajină și idilică a vieții paralizează... nervul epic al multor schițe. gl 1962, nr. 419, 2/7. – pl.: nervi și (învechit, n.) nerve, nervuri. – Și: (învechit) nervă, nevră s. f., nevru (pl. și, n., nevre) s. m. – Din lat. nervus, it. nervo, fr. nerf, – Nevru < ngr. νευρον.