NERV, nervi, s. m. 1. Formațiune anatomică de transmisie a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este formată din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NERV, nervi, s. m. 1. Cordon format din mănunchiuri de fibre (prelungiri ale neuronilor) care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular, iar excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice (mușchi). Metoda pentru determinarea localizărilor musculare există și constă fie în secționarea sau rezecția nervului care dă inervare mușchiului atunci cînd aceasta este posibil, fie în rezecția mușchiului însuși. PARHON, O. A. I 27. Trei ceasuri răbdarea oamenilor a stat întinsă ca nervii unui dinte bolnav. SADOVEANU, M. C. 102. Nervii lui de nobil animal, în presimțirea groaznicei furtuni, vibrau. GALACTION, O. I 79. ♦ Fig. (Învechit) Parte principală. Se grăbi a scrie sultanului... că nervul oștilor e cu dînsul. BĂLCESCU, O. II 134. 2. (Numai la pl.) Stare de surescitare, enervare, nervozitate. Nu și-a putut stăpîni nervii. PAS, Z. I 94. Am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a întîmplat. CARAGIALE, O. VII 131. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. Acum cînd sînt în nervi... mă oprește mila. PAS, Z. I 98. Obrazul Tinei Diaconu s-a uscat, glasul s-a ascuțit, cîteodată are nervi și nu vrea să vadă pe nimeni. C. PETRESCU, A. 451. ◊ Războiul nervilor = stare de încordare, de tensiune provocată de acțiuni politice, cu scopul de a crea un climat favorabil înarmărilor și agresiunilor militare. 3. Fig. (Numai la sg.) Putere, vigoare, energie, vioiciune. Era atîta nerv în ritm, atîta suflare marțială în executarea bătrînului cîntec popular, că... începui să-l acompaniez. CARAGIALE, N. S. 51. – Pl. art. și: (învechit, n.) nervele (ALECSANDRI, T. 1313), nervile (NEGRUZZI, S. III 58).

nerv s. m., pl. nervi

NERV s. v. ligament, nervură, tendon.

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].

NERV s. m. 1. formație anatomică din fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către periferie. 2. (pl.) stare de încordare, de surescitare. 3. (fig.) putere, forță, vigoare. (< lat. nervus, it. nervo, fr. nerf)

nerv (nérvi), s. m. – Organ anatomic de transmitere a impulsurilor. Lat. nervus (sec. XIX). – Der. nervos, adj. (excitat), din fr. nerveux; nervozitate, s. f., din fr. nervosité; nervură, s. f., din fr. nervure; enerva, vb., din fr. énerver; nevricale, s. f. pl. (criză de nervi, atac), din ngr. νευριϰά, cf. Gáldi 231; nevricos, adj. (nervos), din ngr. νευριϰος.

NERV ~i m. 1) Formație anatomică, cu aspect fibros, albicioasă, care se ramifică de la sistemul nervos central spre diversele organe interne și exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constituții nervoase. ◊ Boală de ~i stare de nervozitate extremă. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-și calma ~ii a-și potoli surescitarea. Războiul ~ilor stare de tensiune extremă între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitală; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viață; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibră musculară. 6) la sing. Parte esențială, de bază. /<lat. nervus, it. nervo^[1]

nerv m. 1. fire albicioase ce se întind din creier și din măduva spinării în toate părțile corpului; 2. fig. forță, vigoare: nervul oștilor e cu dânsul BĂLC.; 3. ceeace dă putere: banii sunt nervul lucrurilor.

* nerv m. (lat. nervus, vgr. neûron. V. nevroză). Niște fire albicĭoase care se întind din creĭer și din măduva spinăriĭ în toate părțile corpului: nerviiĭ îs sensitivĭ și motorĭ. Fig. Forță, vigoare, motor principal: baniĭ îs nervul războĭuluĭ. Atac de nervĭ, spazmurĭ nervoase. A avea nervĭ, a fi supărăcĭos orĭ a fi într’o stare de iritare. A da drumu nervilor, a da drumu furiiĭ. V. ăevru.

NERVI s. pl. (pop.) pandalii (pl.), (fam.) nevricale (pl.). (L-au apucat ~.)

nerv s. m., pl. nervi

nerv s. v. LIGAMENT. NERVURĂ. TENDON.

NERV (< lat., it.) s. m. 1. Formațiune anatomică de aspect filar, albicios, care se ramifică spre periferia și interiorul diferitelor organe externe și interne, realizând legătura între sistemul nervos central și restul organismului. N. pot fi motori sau senzitivi și, după localizare și funcțiunea specifică, olfactivi, optici, trigemeni, faciali, acustici, pneumogastrici sau vagi, spinali etc. ◊ N. aferent = n. format numai din fibre senzitive care transmit impulsuri nervoase de la organele de simț spre centri nervoși. ◊ V. eferent = n. format numai din fibre motorii și secretorii, care transmit comenzile de la centrii nervoși la periferie. ◊ N. mixt = n. care conține atât fibre senzitive, cât și fibre motorii și secretorii; majoritatea n. sunt micști. ◊ N. cranian = n. care își are originea în encefal; sunt în număr de 12 perechi (ex. n. acustic). ◊ N. rahidian = n. care își are originea în măduva spinării (ex. n. sciatic, n. crural). ◊ N. vasomotor = n. a cărui excitare produce dilatarea sau îngustarea lumenului vaselor sangvine. ◊ N. vegetativ = n. care aparține sistemului nervos vegetativ. ◊ N. mielinic și amielinic = n. ale căror fibre sunt înconjurate sau, respectiv, lipsite de o teacă de mielină. ◊ Nervul lui Hering v. cardioinhibitor. ◊ Nervul lui Ludwig v. cardioaccelerator. 2. (La pl.) Enervare, surescitare. 3. Fig. (la sg.) Energie, vigoare; vioiciune, neastâmpăr.

NERVI s. pl. (pop. ) pandalii (pl.), (fam.) nevricale (pl.). (L-au apucat ~.)

nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat.