NEOPLAZIE, neoplazii, s. f. (Med.) Proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, prin înmulțirea celulară exagerată care alterează structura normală a țesutului originar. ♦ Cancer. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néoplasie.

neoplazie sf [At: DER / P: ne-o~ / Pl: ~ii / E: fr néoplasie] (Med) Proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, prin înmulțirea exagerată a celulelor și uneori prin modificarea structurii caracteristice a țesutului inițial.

NEOPLAZIE, neoplazii, s. f. (Med.) Proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, prin înmulțirea exagerată a celulelor și uneori prin modificarea structurii caracteristice a țesutului din care a luat naștere. ♦ Cancer. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néoplasie.

NEOPLAZIE s.f. Formare a unui țesut nou, a unei tumori; neoplasm. [Gen. -iei. / < fr. néoplasie, cf. gr. neos – nou, plasis – formare].

NEOPLAZIE s. f. proces patologic de formare a unui țesut nou tumoral; neoformație (1). (< fr. néoplasie)

NEOPLAZIE f. Formare a unui țesut nou, tumoral. /<fr. néoplasie

neoplazie (desp. ne-o-pla-) s. f., art. neoplazia, g.-d. art. neoplaziei; pl. neoplazii, art. neoplaziile (desp. -zi-i-)

neoplazie (ne-o-pla-) s. f., art. neoplazia, g.-d. art. neoplaziei; pl. neoplazii, art. neoplaziile

neoplazie s. f. (sil. ne-o-pla-), art. neoplazia, g.-d. art. neoplaziei; pl. neoplazii, art. neoplaziile

NEOPLAZIE s. v. cancer, neoplasm, tumoare, malignă.

neoplazie s. v. CANCER. NEOPLASM. TUMOARE MALIGNĂ.

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen₁), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie₁), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.

NEOPLAZÍE (< fr.; {s} neo- + gr. plasis „formare”) s. f. Proces patologic de formare a unui țesut nou, tumoral, printr-o înmulțire celulară exagerată care alterează structura normală a țesutului originar. Poate fi benignă sau malignă (canceroasă). În mod curent, prin n. se înțelege cancer (neoplasm).