NEODIHNIT, -Ă, neodihniți, -te, adj. Care nu se odihnește, nu stă (niciodată); p. ext. care este oricând gata de lucru, de acțiune; neobosit. ♦ (Înv.) Neliniștit, agitat. [Pr.: ne-o-] – Pref. ne- + odihnit.

neodihni vt [At: IORGA, S. D. I, 305 / P: ne-o~ / Pzi: ~nesc / E: drr neodihnit] (Înv) 1 A neliniști. 2 A îngrijora. 3 A nemulțumi (2).

neodihnit, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 4/29 / P: ne-o~ / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + odihnit] 1 (Rar) a Care nu se odihnește. 2 a (Rar) Care nu stă niciodată Si: neobosit (1). 3 a (Rar; pex) Neobosit (3). 4 a (Înv) Neliniștit (1). 5 sm (Îvr) Om nerăbdător.

ODIHNIT adj. p. ODIHNI ¶¶ C. NEODIHNIT.

NEODIHNIT, -Ă, neodihniți, -te, adj. Care nu se odihnește, nu stă (niciodată); p. ext. care este oricând gata de lucru, de acțiune; neobosit. ♦ (Înv.) Neliniștit, agitat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + odihnit.

NEODIHNIT, -Ă, neodihniți, -te, adj. Care n-a avut odihna necesară sau suficientă; p. ext. care e gata de lucru, de luptă. Săcuii erau neodihniți și cîrtitori, pentru că nu li se dedese încă diploma întăritoare a drepturilor de curînd dobîndite. BĂLCESCU, O. II 104.

neodihnit a. obosit: în veci neodihnit AL.

neodihnít, -ă (eo 2 sil.) adj. Lipsit de odihnă, ostenit.

neodihnit (desp. ne-o-) adj. m., pl. neodihniți; f. neodihnită, pl. neodihnite

neodihnit (ne-o-) adj. m., pl. neodihniți; f. neodihnită, pl. neodihnite

neodihni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. neodihnesc

neodihnit adj. m. (sil. ne-o-), pl. neodihniți; f. sg. neodihnită, pl. neodihnite

NEODIHNIT adj. v. neistovit, neobosit, neostenit.

neodihnit adj. v. NEISTOVIT. NEOBOSIT. NEOSTENIT.

neodihni, neodihnesc, vb. IV (înv.) a neliniști, a îngrijora; a nemulțumi.

NEODIHNI vb. IV. tranz. (Învechit) A neliniști, a îngrijora; a nemulțumi. Mehemed Ali rămîne un bolovan greu în spinarea Porții otomane, care necurmat o apasă și o neodihnește. gt (1838), 2/54. Cu toate asigurările ce Mihai dedese nobililor... fierberea tot domnea între dînșii. Aceasta începu a neodihni pe domn. BĂLCESCU, m. v. 456, cf. PONTBRIANT, D., TDRG. Banul te neodihnește. zanne, p. v, 67. ◊ refl. Iar neodihnindu-să vreo parte și mai având cevaș a răspunde, cu soroc să-i trimiteț aici la domniia mea (a. 1748). iorga, s. d. i, 305. – prez. ind.: neodihnesc. – Derivat regresiv de la neodihnit.

NEODIHNIT, -Ă adj. 1. Negativ a lui odihnit. cf. costinescu, ispirescu, l. 335, DDRF, T. POPOVICI, SE. 253. 2. (Rar) Care nu se odihnește, nu stă niciodată; p. ext. neobosit (2). Cf. pontbriant, d. Ați războit... stînd vecinic în picioare, în veci neodihniți. alecsandri, p. iii, 217, cf. ddrf. ◊ (Adverbial) Scoboară bîrnele neodihnit. arGHEZI, VERS. 238. 3. (Învechit) Neliniștit, agitat; p. ext. turbulent. Prepuitoarea și neodihnita firea turcească. n. costin, let. ii, 4/29. Cazacii, cum sînt ei neodihniți, iar s-au rădicat o seamă, de au mai venit asupra lui Pătru Vodă. r. popescu, cm i, 310, cf. 284. S-au rădicat niște oameni neodihniți din banatul Craiovei și au ales domn pre oarecare Paisie. șincai, hr. iii, 14/36, cf. i, 185/32, lb, valian, v. Secuii erau neodihniți și cîrtitori. bălcescu, m. v. 139, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Învechit, rar; substantivat) Om nerăbdător. I-am zis să fie întru așteptare că, macar și în Hațăg, tot în țară ești, dară el, ca un neodihnit, n-au vrut să așteapte (a. 1806). iorga, s. d. xii, 227. – pl.: neodihniți, -te. – pref. ne- + odihnit.