NEODIHNIT, -Ă adj. 1. Negativ a lui odihnit. cf. costinescu, ispirescu, l. 335, DDRF, T. POPOVICI, SE. 253. 2. (Rar) Care nu se odihnește, nu stă niciodată; p. ext. neobosit (2). Cf. pontbriant, d. Ați războit... stînd vecinic în picioare, în veci neodihniți. alecsandri, p. iii, 217, cf. ddrf. ◊ (Adverbial) Scoboară bîrnele neodihnit. arGHEZI, VERS. 238. 3. (Învechit) Neliniștit, agitat; p. ext. turbulent. Prepuitoarea și neodihnita firea turcească. n. costin, let. ii, 4/29. Cazacii, cum sînt ei neodihniți, iar s-au rădicat o seamă, de au mai venit asupra lui Pătru Vodă. r. popescu, cm i, 310, cf. 284. S-au rădicat niște oameni neodihniți din banatul Craiovei și au ales domn pre oarecare Paisie. șincai, hr. iii, 14/36, cf. i, 185/32, lb, valian, v. Secuii erau neodihniți și cîrtitori. bălcescu, m. v. 139, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Învechit, rar; substantivat) Om nerăbdător. I-am zis să fie întru așteptare că, macar și în Hațăg, tot în țară ești, dară el, ca un neodihnit, n-au vrut să așteapte (a. 1806). iorga, s. d. xii, 227. – pl.: neodihniți, -te. – pref. ne- + odihnit.