nemiluit, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 149 / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + miluit] 1-2 a (Asr) Nemilos (1-2). 3 av (Asr) Fără milă¹. 4 av (Asr) Îndârjit. 5 a Care se află în cantitate mare. 6 a Fără măsură Si: mult. 7 sf (Îlav) Cu ~a În cantitate foarte mare.

NEMILUIT I. adj. 1 Care n’a fost miluit ¶ 2 În cantitate foarte mare, îmbelșugat: a dat Dumnezeu zăpadă ~ă (DLVR.). II. adv. 1 Fără milă ¶ 2 Cu ~a loc. adv. Cu grămada, cu ghiotura, fără număr: flori, cu ~a, deasupra ierbii fragede și moale (GRL.); trăsura din oraș cere bani cu ~a (LUNG.).

NEMILUIT, -Ă, nemiluiți, -te, adj. (Rar) 1. Mult. A dat dumnezeu zăpadă nemiluită. DELAVRANCEA, S. 4. ◊ (Adverbial) Zăpada cădea nemiluit. SANDU-ALDEA, U. P. 36. 2. Fără milă, fără cruțare. (Adverbial) S-aține nemiluit pe urma fiarelor din codru. ODOBESCU, S. III 149.

NEMILUIT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la miluit): Cu ~ta în cantitate foarte mare. /cf. milă

nemiluit a. care n’a fost miluit. ║ adv. 1. nemilos: îi trage nemiluit; 2. cu ghiotura: în cap avea păr cu nemiluita.

nemiluít, -ă adj. Care n’a fost miluit. Cu nemiluita V. nechimuluita.

NEMILUITA s. f. (Numai în expr.) Cu nemiluita = în cantitate foarte mare, din belșug, foarte mult, cu ghiotura. Vitele începură apoi să piară cu nemiluita. AGÎRBICEANU, S. P. 30.

nechimu(r)luíta (cu) loc. adv. (d. ung. kimélni, a cruța orĭ d. kimúlni, a conteni, de unde s’a format un verb dispărut a chimului, „a cruța” orĭ „a conteni”). Nord. Fără măsură, fără cruțare, fără socoteală: a cheltui cu nemichirluita (Sev. și Rev. I. Crg. 13, 82), potopea vitele cu nechimuluita (Șez. 30, 195). – În restu țăriĭ cu nemiluita (infl. de a milui). V. chemuluĭesc.

nemiluit (rar) adj. m., pl. nemiluiți; f. nemiluită, pl. nemiluite

nemiluit (rar) adj. m., pl. nemiluiți; f. nemiluită, pl. nemiluite

nemiluit adj. m., pl. nemiluiți; f. sg. nemiluită, pl. nemiluite

nemiluita (cu ~) loc. adv.

!nemiluita (cu ~) loc. adv.

nemiluita s. f. art.

cu nemiluita expr. mult, din belșug.

NEMILUIT adj. v. crud, hain, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv.

nemiluit adj. v. CRUD. HAIN. IMPLACABIL. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEMILOSTIV.

NEMILUIT, -Ă adj 1. (Astăzi rar) Nemilos. cf. BARCIANU, DM. ♦ (Adverbial) Fără milă¹; p. ext. îndîrjit, înverșunat. S-aține nemiluit pe urma fiarelor din codru. ODOBESCU, S. III, 149. Tăia în carne vie cu nemilostivire, întocmai ca un muncitor vrednic cînd trage cu coasa nemiluit. ISPIRESCU, L. 170, cf. DDRF, BARCIANU. De spaimă-n lumina cea mare Din cuhnie s-a repezit Și cade sub vatră, tresare Și pufăie nemiluit. GORUN, f. 90, cf. ȘĂINEANU, D. U. 2. Care se află în cantitate mare, fără măsură, mult. A dat Dumnezeu zăpadă nemiluită. DELAVRANCEA, S. 4. Încotro se întorceau bilșug nemiluit. id. ib. 240, cf. DM. ◊ (Adverbial) Zăpada cădea nemiluit. SANDU-ALDEA, U. P. 36. ◊ (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu nemiluita = în cantitate foarte mare, din belșug, fară socoteală, fără măsură; cu ghiotură, (popular) cu nenumărata. cf. DDRF. Vitele începură apoi să piară cu nemiluita. AGĂRBICEANU, S. P. 30. Flori, cu nemiluita, deasupra ierbei fragede. GÎRLEANU, L. 131. Trăsura din oraș cere bani cu nemiluita. LUNGIANU, ap. CADE. Ți-e mătură condeiul și mîna cît copita, De te lățești atîta și cu nemiluita? ARGHEZI, S. P. 26. Trufia și benchetuirile cer bănet cu nemiluita. v. ROM. februarie 1954, 15. Bâtrînul Jurca sări deasupra viermuielii de trupuri și, împărțind ghionturi cu nemiluita, îl trase afară pe cel bătut. T. POPOVICI, S. 274. A văzut oaste multă de tătari, ba și turci, venind cu nemiluita înspre ei. RĂDULESCU-CODIN, L. 83. Aduni cu țîrîita și împărți cu nemiluita. ZANNE, P. v, 11. – pl.: nemiluiți, -te. – cf. milă¹.