NEDEMN, -Ă, nedemni, -e, adj. Care nu este demn, nu este la înălțimea așteptată; nevrednic. – Pref. ne- + demn (după fr. indigne).

nedemn, ~ă [At: I. IONESCU. P. 156 / Pl: ~i, ~e / E: ne- + demn] 1 a (Înv) Care nu este în stare să... 2 a Care nu este demn, nu merită. 3 a Care nu este la înălțimea așteptărilor. 4-5 smf, a (Jur; spc) (Persoană) care nu îndeplinește condițiile legale de a prelua o succesiune. 6 a Care este lipsit de demnitate. 7-8 av, a (Într-un mod) care denotă lipsă de demnitate.

*NEDEMN adj. 1 Care nu e demn, care nu merită, nevrednic ¶ 2 De neiertat, care merită a fi dojenit, de disprețuit, mișelesc: purtare ~ă.

NEDEMN, -Ă, nedemni, -e, adj. Care nu este demn, nu este la înălțimea așteptată; nevrednic. – Ne- + demn (după fr. indigne).

NEDEMN, -Ă adj. 1. Care nu este demn, nevrednic. 2. De neiertat. [< ne- + demn].

NEDEMN, -Ă adj. 1. care nu este demn; nevrednic. 2. dezonorant. (după fr. indigne)

nedemn a. 1. nevrednic, care nu e demn, care nu merită: nedemn de iertare; 2. care dezonorează, care merită blam sau dispreț: purtare nedemnă.

* nedémn, -ă adj. Care nu e demn, care nu merită, nevrednic: leneșu e nedemn de milă. Dezonorant, demn de blam saŭ dispreț: purtare nedemnă. Adv. S’a purtat nedemn.

nedemn adj. m., pl. nedemni; f. nedemnă, pl. nedemne

nedemn adj. m., pl. nedemni; f. nedemnă, pl. nedemne

nedemn adj. m., pl. nedemni; f. sg. nedemnă pl. nedemne

NEDEMN adj., s. 1. adj. nevrednic, (înv.) netrebnic. (Ești ~ de această demnitate.) 2. adj., s. v. ticălos. 3. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scârnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 4. adj. v. compromițător.

NEDEMN adj., s. 1. adj. nevrednic, (înv.) netrebnic. (Ești ~ de această demnitate.) 2. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) palăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 3. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 4. adj. compromițător, degradant, dezonorant, infamant, înjositor, rușinos, (livr.) difamant, (rar) degradator, (înv.) necinstitor, pierzător. (Atitudine ~.)

Nedemn ≠ demn, vrednic

NEDEMN, -Ă adj. Negativ al lui demn. 1. (Învechit) Care nu este în stare, nu poate (să...). Văzînd că delicventul e sărac, nedemn de a plăti amenda..., a confiscat... și calul cu căruța cărăușului. i. ionescu, p. 156. 2. Care nu este demn, nu merită, nu este vrednic (să...); care nu este la înălțimea așteptată. Sînteți nedemni pe Getta în față s-o priviți. alecsandri, t. ii, 275. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămîne numai pe seama mea. odobescu, s. iii, 10. Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atît de strîns de lemn, Cît te-a legat de-acest pămînt nedemn, Nemărginirea rănilor umane. cerna, p. 8. ♦ spec. (Jur.) Care nu îndeplinește condițiile legale de a prelua o succesiune. Sînt nedemni de a succede și, prin urmare, excluși de la succesiune. hamangiu, c. c. 157. ◊ (Substantivat) Copii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu... nu sînt depărtați pentru greșeala tatălui lor. id. ib. 158. ♦ Care este lipsit de demnitate; care denotă, trădează, arată lipsă de demnitate, dezonorant. I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. ghica, s. 143. ◊ (Adverbial) Este nedemn pentru un vînător corect să tragă asupra vînatului care zace în culcuș. stoica, vîn. 78. – pl.: nedemni, -e. – pref. ne- + demn.