NEDEMN, -Ă adj. Negativ al lui demn. 1. (Învechit) Care nu este în stare, nu poate (să...). Văzînd că delicventul e sărac, nedemn de a plăti amenda..., a confiscat... și calul cu căruța cărăușului. i. ionescu, p. 156. 2. Care nu este demn, nu merită, nu este vrednic (să...); care nu este la înălțimea așteptată. Sînteți nedemni pe Getta în față s-o priviți. alecsandri, t. ii, 275. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămîne numai pe seama mea. odobescu, s. iii, 10. Ale Golgotei reci piroane Nu te-au lipit atît de strîns de lemn, Cît te-a legat de-acest pămînt nedemn, Nemărginirea rănilor umane. cerna, p. 8. ♦ spec. (Jur.) Care nu îndeplinește condițiile legale de a prelua o succesiune. Sînt nedemni de a succede și, prin urmare, excluși de la succesiune. hamangiu, c. c. 157. ◊ (Substantivat) Copii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu... nu sînt depărtați pentru greșeala tatălui lor. id. ib. 158. ♦ Care este lipsit de demnitate; care denotă, trădează, arată lipsă de demnitate, dezonorant. I se atribuie gratuit infamii și fapte nedemne. ghica, s. 143. ◊ (Adverbial) Este nedemn pentru un vînător corect să tragă asupra vînatului care zace în culcuș. stoica, vîn. 78. – pl.: nedemni, -e. – pref. ne- + demn.