NEAVERE s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu avea avere, de a fi sărac; p. ext. lipsă, sărăcie. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + avere.

neavere sfs [At: CORESI, EV, 259 / P: ne-a~ / E: ne- + avere] (Îvp) 1 Lipsă de avere. 2 (Pex) Sărăcie.

NEAVERE s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu avea avere, de a fi sărac; p. ext. lipsă, sărăcie. [Pr.: ne-a-] – Ne- + avere.

NEAVERE s. f. (Învechit) Lipsă de avere, sărăcie. Ieri încă n-aveam masă, trăiam în sărăcie, În umbra neaverii ascuns, disprețuit. BOLINTINEANU, O. 207. Se vede o lipsă însemnată în plasa Blahnița din cauza lipsei și a neaverii ce au fost în același an. I. IONESCU, M. 183. ◊ Loc. adv. La neavere = la nevoie. Cei mai slabi dintre dînșii o să-și piarză cinstea și sufletul, vînzîndu-se la cei ce le vor da bani de cheltuială la neavere! FILIMON, C. 158.

neavere f. lipsă de avere, sărăcie.

neavére (ea 2 sil.) f. Lipsă de avere, sărăcie.

AVERE sf. 1 Tot ce are, ce stăpînește cineva: a avea, a face ~; a se bucura la ~, a căuta să se îmbogățească, a ținea la bani; proverb: mulțimea copiilor, ~a Românului ¶ 2 ⚖️ ~ mișcătoare; ~ nemișcătoare 👉 MIȘCĂTOR ¶¶ contr. NEAVERE [avea].

neavere (înv., pop.) (desp. ne-a-) s. f., g.-d. art. neaverii

neavere (înv., pop.) (ne-a-) s. f., g.-d. art. neaverii

neavere s. f. (sil. ne-a-), g.-d. art. neaverii

NEAVERE s. v. lipsă, mizerie, nevoie, sărăcie.

neavere s. v. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.