navarc sm vz navarh

navarh sm [At: CANTEMIR, IST. 85 / V: ~varc / Pl: ~i / E: ngr ναυάρχος, lat navarchus] (Înv) 1 Comandant al unei corăbii. 2 Comandant al unei flote.

năvârc, ~ă [At: PASCU, S. 206 / V: nev~ / Pl: ~rci / E: nct] 1 a (Reg; d. oameni) Mare și prost. 2 sf Persoană lipsită de inteligență. 3 a Care nu poate vorbi și auzi bine. 4 a Care se mișcă greoi.

nevârc, ~ă a vz năvârc

NAVARH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

NAVARH s. m. (ant.) comandant al unei flote. (< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarkhos)

NAVARC cf. gr. ναύαρχος „amiral”. Navărcul, Badea, munt. (Sd VII 352); Năvărcescu C., boier, 1775 (An C II 743).

năvârc, -ă, adj. (reg.) 1. mare și prost; prostălău, nătărău, idiot. 2. care nu poate vorbi și auzi bine. 3. care se mișcă greoi.

NĂVÎRC, -Ă adj. (Regional; despre oameni) 1. Mare și prost; prostălău, nătărău (I). Cf. pascu, s. 206. ♦ (Substantivat, f.) Epitet pentru o persoană lipsită de inteligență, idioată. Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 66, alr sn v h 1 240/2. 2. Care nu poate vorbi și auzi bine (Mățău-Cîmpulung). Cf. coman, gl. 3. Care se mișcă greoi (Mățău-Cîmpulung). Cf. coman, gl. – Pl.: năvîrci. – Și: nevîrc, -ă adj. l. rom. 1959, nr. 3, 66. – Etimologia necunoscută.