NĂVÎRC, -Ă adj. (Regional; despre oameni) 1. Mare și prost; prostălău, nătărău (I). Cf. pascu, s. 206. ♦ (Substantivat, f.) Epitet pentru o persoană lipsită de inteligență, idioată. Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 66, alr sn v h 1 240/2. 2. Care nu poate vorbi și auzi bine (Mățău-Cîmpulung). Cf. coman, gl. 3. Care se mișcă greoi (Mățău-Cîmpulung). Cf. coman, gl. – Pl.: năvîrci. – Și: nevîrc, -ă adj. l. rom. 1959, nr. 3, 66. – Etimologia necunoscută.