naturalizație sf [At: CR (1829), 149²/1 / P: ~ți-e / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr naturalisation] (Înv) 1-3 Naturalizare (1-3).

NATURALIZÁȚIE s.f. Naturalizare. [< fr. naturalisation].

NATURALIZÁȚIE s. f. naturalizare. (< fr. naturalisation)

naturalizațiune sf vz naturalizație

* naturalizațiúne f. Acțiunea de a saŭ de a se naturaliza, cetățenie, împămîntenire, indigenat. Aclimatarea plantelor saŭ animalelor. Introducerea unuĭ cuvînt saŭ uneĭ locuțiunĭ dintr’o limbă într’alta. – Și -áție, dar. ob. -áre.

naturalizație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. naturalizația (desp. -ți-a), g.-d. naturalizații, art. naturalizației

naturalizație (înv.) (-ți-e) s. f., art. naturalizația (-ți-a), g.-d. naturalizații, art. naturalizației

naturalizáție s. f. (sil. -ți-e), art. naturalizáția (sil. -ți-a), g.-d. naturalizáții, art. naturalizáției