27 de definiții pentru natură (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială care constituie realitatea obiectivă existentă în afara conștiinței și independent de ea, organizată într-un tot unitar, coerent, în veșnică mișcare și dezvoltare; univers, lume. Natura există independent de orice filozofie; ea este temelia pe care am crescut noi, oamenii, noi înșine produse ale naturii; în afara naturii și a omului nu există nimic. MARX-ENGELS, O. A. II 398. Se simțea în aer că vine furtuna. O grijă infioră mulțimea, căci pe deasupra capetelor plana ca un mister eterna groază de elementele naturii. BART, E. 237. ◊ Științele naturii = (în opoziție cu științele sociale) științele care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare. ♦ (În limbaj curent) Lumea înconjurătoare (vegetația, formele de relief, apele etc.). Îndeletnicirea... vînatului și pescuitului i-ar fi prelungit bucuria luminii în natura veșnic înnoită, în cîmpii și dumbrăvi. SADOVEANU, E. 43. Natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă. ANGHEL, PR. 61. Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Numai în expr.) Natură moartă = a) grup de obiecte neînsuflețite. În sînul acestei naturi moarte... doctorul trăia singur, misterios, ca un mag din alte vremi. BART, E. 173; b) pictură care înfățișează un astfel de grup. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II 69. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = (executat) direct după obiectele din realitate, fără intermediul unei reproduceri. Pictează după natură. 2. (Numai în loc. adj. și adv.) În natură = (în opoziție cu în bani) în obiecte, în mărfuri, în produse. A plăti în natură. Impozit în natură.Hoțul prins întoarce în fine cele furate sau în natură sau în pielea sa. GHICA, A. 663. 3. Totalitatea caracteristicilor fizice sau psihice ale unui individ; fire, fel de a fi, temperament. În rîndul primilor realiști stă Costache Negruzzi, natură cumpătată și discretă. VIANU, A. P. 47. Sînt oameni închiși... naturi posomorîte și refractare care împrăștie în jurul lor ca o senzație de frig. VLAHUȚĂ, O. A. III 86. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. 4. Caracter specific al unui lucru, calitate; fel de a fi. Datoria... fiecărui patriot era ca nici un minut să nu înceteze din lucrări, care de natura lor să fie ca o protestație energică. GHICA, A. 795. Acești doi oameni vestiți prin cercările lor, unul cu idei, cu foc, inimă și talent, al doile cu giudecată dreaptă numai și conștiința naturei limbei, sînt Ronsard și Malherbe. RUSSO, S. 64. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... Argument de natură să impresioneze.Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles.

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

NATÚRĂ s. v. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu.

NATÚRĂ s. 1. făptură, fire, lume, univers. (Cântecul se răspândea peste întreaga ~.) 2. (PICT.) natură moartă = natură statică; natură statică v. natură moartă. 3. v. esență. 4. v. calitate. 5. v. factură. 6. v. conformație. 7. v. fire.

NATÚRĂ s.f. 1. Lumea înconjurătoare în întreaga diversitate a manifestărilor și a formelor ei de mișcare; univers. ♦ Lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ◊ Natură moartă = grup de lucruri neînsuflețite; pictură reprezentând un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trăsătură (fizică sau spirituală a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

NATÚRĂ s. f. 1. universul în totalitatea sa. 2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ♦ științele ĩi = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ să = capabil să..., apt să... (< lat. natura, fr. nature)

natúră (natúri), s. f. – Fire, caracter. Lat. natura (sec. XVIII), și apoi din fr. nature. Apare pentru prima oară (I. Neculce) în forma nătură.Der. (din fr.) natural, adj.; naturalețe, s. f.; naturalist, s. m.; naturaliza, vb.; naturalism, s. n.; denatura, vb.; supranatural, adj., după fr. surnaturel.

NATÚRĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. * ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. * În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. * Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. * Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

natură f. 1. totalul lucrurilor create: a contempla natura; 2. ordine stabilită în univers: legile naturei; 3. organizarea ființelor însuflețite: natura omului; 4. caracter particular: natura focului; 5. afecțiune naturală între consângeni: sentimentele naturei; 6. dispozițiune sufletească: deprinderea e a doua natură; 7. producțiunile naturei: arta pretinde a perfecționa natura; 8. lucrul însuș: hrana se poate primi în natură sau în bani.

* natúră f., pl. ĭ (lat. natura, d. natus, născut. V. nat). Totalitatea lucrurilor care există realmente, fire: cele treĭ regnurĭ ale naturiĭ. Ordine stabilită în univers: legile naturiĭ. Ceĭa ce e natural: a schimosi natura. Esență, caracter, origine: natura divină, umană, vegetală, minerală. Organizațiunea fie-căruĭ animal: natura peșteluĭ e de a trăi în apă. Temperament: natură bilioasă. Înclinațiune a sufletuluĭ: natură nobilă. Afecțiune a sîngeluĭ, a raseĭ: sentimentele naturiĭ. Valoare proprie, lucru natural saŭ marfă (nu banĭ): a plăti în natură. Model natural după care pictează pictoru: a picta după natură. Fel: obĭecte de natură diferită. Contra naturiĭ, contra indicațiunilor naturiĭ. A forța natura, a vrea maĭ mult de cît poate natura (de ex., a chinui un copil să învețe ceĭa ce e prea greŭ p. etatea luĭ). A plăti naturiĭ tributu, a muri. Natură moartă. V. mort.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

NATÚRĂ s. 1. făptură, fire, lume, univers. (Cîntecul se răspîndea peste întreaga ~.) 2. (PICT.) natură moartă = natură statică; natură statică = natură moartă. 3. esență, substanță. (~ unui fenomen.) 4. calitate, însușire. (~ unui lucru.) 5. caracter, factură, fel, gen. (Competiție de o ~ aparte.) 6. conformație, constituție, factură, fizic, structură, (înv.) temperamént. (O ~ delicată sau robustă.) 7. caracter, fire, structură, temperament, (livr.) umoáre, (înv. și reg.) naturál, (înv.) duh, (fig.) ínimă. (O ~ emotivă.)

natúră s. v. CUSUR. DAR. DEFECT. METEAHNĂ. NĂRAV. PATIMĂ. VICIU.

ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, instituție înființată în anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliată Academiei Române (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii și de a adopta măsuri pentru ocrotirea lor. Pînă în prezent a delimitat c. 400 de rezervații naturale (ex. Parcul național Retezat, Polița cu Crini din Ceahlău, Valea Fagilor din N M-ților Măcin, Pădurea Letea, lacul și pîrîul Pețea etc.) și a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colți) și faunistice (ex. rîsul, nagîțul, ciocîntorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a încă 11 parcuri naționale (Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Delta Dunării ș.a.) realizate în 1990 și reglementarea prin legi a protecției mediului înconjurător.

CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAIS C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.

Intrare: natură

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular natu natura
plural naturi naturile
genitiv-dativ singular naturi naturii
plural naturi naturilor
vocativ singular
plural