nacealnic sm [At: HERODOT (1645), 389 / Pl: ~ici / E: rs начальник] (Înv) Șef al unui serviciu sau al unei instituții civile, militare sau religioase Si: conducător, comandant.

‡NACEALNIC sm. Superior: Bîrzov era polițaiu ~ (I.-GH.) [rus.].

NACEALNIC, nacealnici, s. m. (Rusism învechit și arhaizant) Șef al unui serviciu sau al unei instituții; comandant, superior. Moș Elisei mai avea treabă cu nacealnicul Pamfilie. SADOVEANU, N. P. 333. Mai puse cîte ceva la cale cu nacealnicul Gherasim. STĂNOIU, C. I. 73. Intrat de copil ca piser în cancelaria politiei, ajunsese nacealnic. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ceal-.

naceálnic și -élnic (ea dift.) m. (rus. načálĭnik, șef, comandant, vsl. načenlinikŭ, d. čelo, frunte, čelinikŭ, fruntaș, șef. Celnic înseamnă în Macedonia „fruntaș, bogat”). Vechĭ. Șef de serviciŭ în administrațiune.

nacealnic (înv.) (desp. -ceal-) s. m., pl. nacealnici

nacealnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. nacealnici

nacealnic s. m. (sil. -ceal-), pl. nacealnici

nacealnic (nacealnici), s. m. – Conducător, comandant. – Var. nacelnic. Sl. mačĕlĭnikŭ (Cihac, II, 200; Tiktin). Sec. XVIII, înv.

NACEALNIC s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.

nacealnic s. v. CAP. CĂPETENIE. COMANDANT. CONDUCĂTOR. MAI-MARE. ȘEF.

NACEALNIC s.n. (Mold.) Șef, conducător, comandant. A: Datoriia nacealnicilor celor mai mari ca să chivernisască pentru odihna și folosul cel bun a supușilor lor. BUCOAVNĂ 1775, 44^v. // B: Nacealnici întru Isahar cu Devora și Varac. BIBLIA (1688). Etimologie: rus. načalĭnik. Cf. chivernisitor, c h i v e r n i t o r, h o t n o g (2), i s p r a v n i c (1), p o v a ț ă.