naboi sn vz năboi¹

NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.

năboi² sn [At: DLR / Pl: ~oaie / E: cf naboinic] (Reg) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii.

năboi¹ sn [At: N. COSTIN, L. 54 / V: na~, ne~ / Pl: ~uri, ~oaie / E: cf srb naboj] 1 (Îrg) Puhoi provocat de umflarea apelor primăvara. 2 (Mun) Ceată. 3 (Rar) Lipsă de aer.

năboi³ v [At: CREANGĂ, A. 24 / Pzi: ~esc / E: năboi¹] (Reg) 1-2 vir (D. ape) A ieși de sub gheață când se încălzește vremea Si: a se revărsa. 3 vt A acoperi. 4 vi (D. ființe) A se năpusti asupra cuiva sau a ceva. 5 vr A transpira. 6 vi (D. plug) A se împotmoli.

năbui v vz năboi³

neboi^[1] sn vz năboi^1[2] modificată

NĂBOI (-oesc) vb. intr. 1 A se revărsa, a inunda, a potopi: sîngele cerbului a început a curge gîlgîind... îndreptîndu-se și năboind în groapă (CRG.) ¶ 2 Ⓕ A năvăli, a năpădi: de cîțiva ani au năboit în orașele noastre o mulțime de streini (ISP.); năboesc streinii peste tine cu mărfurile lor ale bune și frumoase (JIP.) [năboiu].

NĂBOIU (pl. -oaie) sn. Revărsare de ape, potop: toți de năboiul potopului celui mare au perit (N.-COST.); Ⓕ: năboiul de barbari ce a tot năvălit peste dînsul în cursul veacurilor (ISP.) [bg. srb. naboj].

NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.

NĂBOI¹, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.

NĂBOI², năboiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) 1. A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. Năboise Dunărea mare primăvara și urmase în vremea verii secetă. SADOVEANU, A. L. 204. Murat pînă la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile. CREANGĂ, A. 24. ◊ Tranz. Își șterse cu mîna sudoarea rece ce-i năboise fruntea. MIRONESCU, S. A. 76. 2. Fig. (Despre ființe) A se năpusti, a invada. Mistreții numaidecît trebuie să pogoare... Năboiesc pe unde apucă, dînd cu colții; atuncea-s mai cu primejdie. SADOVEANU, N. P. 78.

NĂBOI², năboiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.; adesea fig.) A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. ◊ Tranz. Sudoarea rece îi năboise fruntea (MIRONESCU). – Din năboi¹.

A NĂBOI ~iesc 1. intranz. 1) (despre lichide) A începe a curge cu forța și în cantitate mare (inundând totul în jur); a năpădi. 2) fig. A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a năpădi. 2. tranz. fig. (stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a năvăli. /Din năboi

NĂBOI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj

năboì v. Mold. a inunda: năboise apa în toate părțile CR.

năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].

năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.

năboĭésc și -uĭésc v. intr. (d. năboĭ). Năvălesc, năpădesc, inund, mă revars: apele năboĭseră (CL. 1922, 6, 613), năboĭrea apelor (Sov. 194). – În Munt. și -buĭesc. Vechĭ; i refl. „mă răped”. V. buĭecesc.

năboi² (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi¹ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, 3 sg. năboiește, imperf. 1 năboiam; conj. prez. 1 sg. să năboiesc, 3 să năboiască

năboi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, imperf. 3 sg. năboia; conj. prez. 3 să năboiască

năboi¹ (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi (puhoi) s. n., pl. năboiuri

năboi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, imperf. 3 sg. năboia; conj. prez. 3 sg. și pl. năboiască

năboi (ind. prez. 3 sg. năboiește, conj. năboiască)

năboi

năboiu, -boaie.

năboi (năboiesc, năboit), vb. – 1. A inunda. – 2. A invada, a izbucni. Bg. napojavam „a inunda”. Der. din rus. naboj < sl. biti „a ciocni” (Cihac, II, 207; Tiktin; Candrea; Scriban) e mai puțin probabilă. – Der. năboi, s. n. (inundație; invazie).

NĂBOI s. v. puhoi, șuvoi, torent.

NĂBOI vb. v. arunca, azvârli, inunda, năpusti, năvăli, precipita, repezi, revărsa, sări, tăbărî, zvârli.

năboi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. INUNDA. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. REVĂRSA. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năboi s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.

NĂBOI s. n. (Mold.) Șuvoi, puhoi, torent. Mulțimea cuvintelor ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. CANTEMIR, IST. Toți de năboiul potopului celui mare au perit. NCL I, 13. ◊ Fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. CANTEMIR, IST. Etimologie: cf. scr. naboj. Cf. ș i r l ă u.

năboi³, pers. 3 sg. năboiește, vb. IV unip. (reg.) 1. (despre ape) a se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (despre ființe) a se năpusti, a năpădi, a invada. 3. a transpira, a suda. 4. (despre plug) a se împotmoli.

năboi², s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.

năboi¹, năboaie, și năboiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.

NĂBOI² s. n. (Regional) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii. com. marian. – pl.: năboaie. – cf. naboinic.

NĂBOI¹ s. n. 1. (Învechit și regional) Șuvoi, puhoi, torent (format de o apă). Toți de năboiul potopului celui mare au pierit. n. costin, l. 54. Mulțimea cuvintelor, ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. cantemir, Ist. 267. Cînd să va întîmpla a să rupe din lacrile podului... primăvara cînd să topește zăpada din neboiuri de gheață, atunci să li se dea ajutor (a. 1826). doc. ec. 366, cf. 367, creangă, gl., pamfile, j. ii, 156, an. Dobr. iv, nr. 4, 100. Aproape vuiau apele, prin întunericul ca păcura. Năboiurile pătrundeau în sat. camilar, c. p. 31. Năboi sau zăpodie, cînd apa curge amestecată cu gheață. h i 435. Cînd se mai încălzește, e moloșag, apa dă deasupra produhului și, cînd, năbușește apa din produh, cum să se cheme altfel, dacă nu năboi. i. cr. iii, 88. Vine Sîretiu mare cu năboi. alr ii 2 499/605, cf. a v 15. ◊ fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. cantemir, Ist. 272. Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii românești. galaction, o. 30. ◊ (Adverbial) Apele veneau năboi tot mai negre și mai umflate. voiculescu, p. i, 48. 2. (Prin sud-vestul Munt.) Grămadă, ceată, mulțime de oameni. Un năboi, o ceată de oameni, care vin strînși unul lîngă altul. i. cr. viii, 316. 3. (Rar) Lipsă de aer. Zăpada multă căzută deodată pe apa înghețată produce năboiul (înnădușeala) ce ucide peștele. băcescu, p. 149. – pl.: năboiuri și năboaie (valian, v., pontbriant, d., lm, barcianu, tdrg). – Și: naboi, neboi s. n. – cf. scr. naboj.

NĂBOI³ vb. IV. (Regional) 1. Intranz. și refl. (Despre ape) A ieși de sub gheață (cînd se încălzește vremea) sau din matcă, a se revărsa, a inunda; a năvăli (2). Murat pînă la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile. creangă, a. 24, cf. conv. Lit. xliv₂, 619. Apele au năboit și turca a înotat, dar de la o vreme n-a mai putut. pamfile, cr. 177. Apele au năboit furioase. voiculescu, p. i, 49. Apele ce năboiau dinspre Dunăre se învăluiau lin, umplînd o baltă veche. sadoveanu, o. xviii, 579, cf. 636. Nici nu auzise el despre asemenea locuri înalte și pietroase, țancuri de stîncă și cu pîraie reci năboind în clocot și spume prin codri de brad. v. rom. februarie 1954, 7, cf. alr sn iii h 825, a vi 26. Gheața a început a se muia și apa a năbuit în toate părțile. Mat. dialect, i, 183. ◊ (Prin extensiune; despre alte lichide) Atunci sîngele cerbului odată a și-nceput a curge, ...năboind în groapă peste Harap Alb. creangă, p. 226. li năboise sîngele deasupra carîmbului cizmei. sadoveanu, o. xvii, 264. ♦ Tranz. A umple, a acoperi. Își șterse cu mîna sudoarea rece ce-i năboise fruntea. mironescu, s. a. 76. 2. Intranz. (Despre ființe) A se năpusti (2), a invada. Că năboiesc streini peste tine cu mărfurili lor ali bune și frumoase. jipescu, o. 68, cf. 37. Cei dintăi fugari ismailiteni au năboit prin văile de sub Bobriac. sadoveanu, o. xiii, 1016, cf. 23, xii, 328. În acel ceas mistreții nici nu văd, nici n-aud. Năboiesc pe unde apucă, dînd cu colții. id. ib. xvIII, 90. Năboiseră parcă toți din Porumba și din satele vecine. beniuc, m. c. i, 398. Să năboiască asupra așezărilor omenești, să strivească țestele pruncilor. camilar, n. ii, 183. 3. Refl. A transpira, a asuda (Turnu-Severin). cf. l. rom. 1960, nr. 5, 35. 4. Intranz. (Despre plug) A se împotmoli (Secuiu-Craiova). h v 148. – prez. ind.: năboiesc. – Și: năbui vb. IV. – v. năboi¹.