năstimire sf [At: CIAUȘIANU, V. 182 / Pl: ~ri / E: năstimi] 1 (Olt) Călăuzire. 2 (Olt) Povățuire. 3 (Fig) Creare. 4 (Reg) Asimilare.

năstimi [At: PAMFILE, D. 92 / Pzi: ~mesc / E: nct] 1 vr (Olt; Mun; d. plante) A ieși din pământ Si: a răsări. 2 vr (Mun; Olt; d. boli) A apărea. 3 vi (Mun; Olt; d. copii) A crește. 4 vr (Reg) A se asimila.

NĂSTIMI (-imesc) vb. refl. Olten. Trans. A răsări, a se ivi, a se isca, a se produce: moletele... se năstimește în copii din deocheturile strigoilor și moroilor (MAR.) [comp. srb. nestajati, -ajem].

NĂSTIMI, năstimesc, vb. IV. Refl. (Regional; despre plante) A se ivi, a răsări, a încolți.

NĂSTIMI, năstimesc, vb. IV. Refl. (Reg., despre plante) A răsări, a încolți.

năstimésc (mă) v. refl. (sîrb. nastati, -ajem, a începe, a relua, a se face). Olt. Trans. Mă nasc, mă ivesc, mă produc, răsar: boala se năstimește. De la năstimirea lumiĭ, de la facerea lumii (NPl. Ceaur. 9).

năstimi (năstimesc, năstimit), vb. refl. – (Trans., Olt.) A ieși, a apărea, a se produce. Origine suspectă. Pare legat de sb. nastati, nastajem (Candrea; Scriban).

maftima, năstimi La Udrescu găsim cuvîntul maftima, folosit în imprecații, cu sens neprecizat (a fost omis în DLR). Este, fără îndoială, v. gr. ἀνάθημα, trecut prin slavă, unde θ a devenit ft ca în maftima, variantă la matimă „obiect de studiu” (DLR), sau ca în nume biblice de felul lui Naftanail. Maftima apare numai cu -a final, care dă impresia că e articol (așa notează Udrescu), dar la origine nu e articol, ci parte componentă a sufixului grecesc -μα, cf. lat. anathema sit; tot cu -a e și rus. анафема. Consoana inițială, m-, se datorează poate unei asimilări. Formele anaftema, maftima sînt Înregistrate și în texte mai veclii, vezi DA; anaftina se găsește în Lex. reg. I, p. 07 (din Rădăuți: anaftina, adj. invar. „greu de convins”, anaftinit „cu care nu te poți înțelege”). Varianta natimă e înregistrată de CADE și Scriban și a fost discutată de acad. lorgu Iordan în SCL, XIV, p. 13, iar varianta natină a fost explicată de Maxim Sl. Mladenov, în LR, XII, p. 122. La Udrescu, pe lîngă natimă „dracul”, apare năstimire „născocire, bazaconie... pacoste, fiară, nălucă”. În DLR, năstimi „a răsări, a se ivi” e dat cu etimologia necunoscută, iar la năstimire nu apare sensul notat de Udrescu. Este, fără îndoială, un derivat de la anaftina, unde s a înlocuit, pe f. Un exemplu ca moletele... se năstimește în copii din deocheturile strigoilor și moroilor arată cum se poate face legătura de înțeles cu „apariție neașteptată, nălucă” etc. Cred că și schimbarea lui f în s, făcînd să se piardă sentimentul legăturii cu anatema, a permis să se ajungă la sensuri pozitive.

năstimire, năstimiri, s.f. (reg.) 1. (despre plante) răsărire, ivire, apariție, năstimeală. 2. (fig.) naștere; facere, creare.

năstimi, năstimesc, vb. IV refl. (reg.) 1. (despre plante) a ieși din pământ, a se ivi. 2. (despre boli) a apărea, a se ivi. 3. (despre copii) a crește, a dezvolta.

NĂSTIMIRE s. f. (Prin Olt.) Faptul de a se năstimi (1); (regional) năstimeală. Cf. ciaușanu, v. 182. ♦ Fig. Naștere (III), facere, creare. C-așa au fost ursăte dobitoacele, de la năstimirea lumii, să se mănînce unele pe altele. plopșor, c. 9, cf. lexic reg. 30. – V. năstimi.

NĂSTIMI vb. IV. Refl. 1. (Olt. și prin Munt.; despre plante sau părți ale lor) A ieși (din pămînt), a răsări, a se ivi. Numai porumbii de pe deal crescuseră nebuni de nu te vedeai din ei... Cum se năstimeau puicele, se și încurcau de multe și mari ce erau. pamfile, d. 92, cf. cade, ciaușanu, v. 182, mat. dialect. i, 232, l. rom. 1961, nr. 3, 274. ◊ Fig. Busuioace, Nu te-ai coace Și sămînță n-ai mai face, Că din sămînțioara ta, S-a năstimit dragostea. mat. folk. 754, cf. ciaușanu, v. 87. ♦ (Despre boli) A apărea, a se ivi. Moletele... se năstimește în copii din deocheturile strigoilor și moroilor. marian, ap. cade. ♦ Intranz. (Despre copii) A crește, a se dezvolta. Copilul meu încă n-a năstimit destul, măcar că are patru ani. cv 1951, nr. 5, 26. 2. (Regional) A se prinde, a se lipi, a se asimila (Ștefănești-Drăgășani). Cf. arh. Olt. xxi, 270. Nu se năstimește nimic în el... orice mănîncă, lapădă afară; nu-i primește stomacul. ib. – Prez. ind.: năstimesc. – Etimologia necunoscută.