maftima, năstimi La Udrescu găsim cuvîntul maftima, folosit în imprecații, cu sens neprecizat (a fost omis în DLR). Este, fără îndoială, v. gr. ἀνάθημα, trecut prin slavă, unde θ a devenit ft ca în maftima, variantă la matimă „obiect de studiu” (DLR), sau ca în nume biblice de felul lui Naftanail. Maftima apare numai cu -a final, care dă impresia că e articol (așa notează Udrescu), dar la origine nu e articol, ci parte componentă a sufixului grecesc -μα, cf. lat. anathema sit; tot cu -a e și rus. анафема. Consoana inițială, m-, se datorează poate unei asimilări. Formele anaftema, maftima sînt Înregistrate și în texte mai veclii, vezi DA; anaftina se găsește în Lex. reg. I, p. 07 (din Rădăuți: anaftina, adj. invar. „greu de convins”, anaftinit „cu care nu te poți înțelege”). Varianta natimă e înregistrată de CADE și Scriban și a fost discutată de acad. lorgu Iordan în SCL, XIV, p. 13, iar varianta natină a fost explicată de Maxim Sl. Mladenov, în LR, XII, p. 122. La Udrescu, pe lîngă natimă „dracul”, apare năstimire „născocire, bazaconie... pacoste, fiară, nălucă”. În DLR, năstimi „a răsări, a se ivi” e dat cu etimologia necunoscută, iar la năstimire nu apare sensul notat de Udrescu. Este, fără îndoială, un derivat de la anaftina, unde s a înlocuit, pe f. Un exemplu ca moletele... se năstimește în copii din deocheturile strigoilor și moroilor arată cum se poate face legătura de înțeles cu „apariție neașteptată, nălucă” etc. Cred că și schimbarea lui f în s, făcînd să se piardă sentimentul legăturii cu anatema, a permis să se ajungă la sensuri pozitive.