NĂSTIMI vb. IV. Refl. 1. (Olt. și prin Munt.; despre plante sau părți ale lor) A ieși (din pămînt), a răsări, a se ivi. Numai porumbii de pe deal crescuseră nebuni de nu te vedeai din ei... Cum se năstimeau puicele, se și încurcau de multe și mari ce erau. pamfile, d. 92, cf. cade, ciaușanu, v. 182, mat. dialect. i, 232, l. rom. 1961, nr. 3, 274. ◊ Fig. Busuioace, Nu te-ai coace Și sămînță n-ai mai face, Că din sămînțioara ta, S-a năstimit dragostea. mat. folk. 754, cf. ciaușanu, v. 87. ♦ (Despre boli) A apărea, a se ivi. Moletele... se năstimește în copii din deocheturile strigoilor și moroilor. marian, ap. cade. ♦ Intranz. (Despre copii) A crește, a se dezvolta. Copilul meu încă n-a năstimit destul, măcar că are patru ani. cv 1951, nr. 5, 26. 2. (Regional) A se prinde, a se lipi, a se asimila (Ștefănești-Drăgășani). Cf. arh. Olt. xxi, 270. Nu se năstimește nimic în el... orice mănîncă, lapădă afară; nu-i primește stomacul. ib. – Prez. ind.: năstimesc. – Etimologia necunoscută.