12 definiții pentru născocitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.

NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.

născocitor, ~oare a [At: MARCOVICI, C. 3/11 / Pl: ~i, ~oare / E: născoci + -tor] (Asr) 1 Care creează ceva nou. 2 Care descoperă ceva nou. 3 Inventiv. 4 Care scornește. 5 (Pex) Mincinos.

NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. 1. Care născocește, descoperă ceva; inventiv. Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ (Substantivat) Inventator; creator. Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89. 2. Care scornește, plăsmuiește lucruri sau vorbe neadevărate, minciuni. (Substantivat) Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430. Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.

NĂSCOCITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival pop. 1) Care născocește; care scornește lucruri neadevărate; mincinos. 2) Care creează ceva nou. /a născoci + suf. ~tor

născocitór, -óare adj. și s. Care născocește, inventator. Spirit născocitor, spirit inventator.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

născocitór adj. m., pl. născocitóri; f. sg. și pl. născocitoáre

născocitór adj. m., pl. născocitóri; f. sg. și pl. născocitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂSCOCITÓR adj., s. 1. adj. v. inventiv. 2. s. v. creator.

NĂSCOCITOR adj., s. 1. adj. creator, imaginativ, ingenios, inventiv, iscoditor, iscusit, (înv.) scornaci. (Un spirit ~.) 2. s. creator, făuritor, înfăptuitor, plăsmuitor, realizator, (înv.) săvîrșitor, scornitor, (fig.) făurar. (~ al unui procedeu pentru...)

Intrare: născocitor
născocitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • născocitor
  • născocitorul
  • născocitoru‑
  • născocitoare
  • născocitoarea
plural
  • născocitori
  • născocitorii
  • născocitoare
  • născocitoarele
genitiv-dativ singular
  • născocitor
  • născocitorului
  • născocitoare
  • născocitoarei
plural
  • născocitori
  • născocitorilor
  • născocitoare
  • născocitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

născocitor adesea substantivat

  • 1. Care creează, născocește.
    exemple
    • Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29.
      surse: DLRLC
    • Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89.
      surse: DLRLC
  • 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430.
      surse: DLRLC
    • Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Născoci + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09