11 definiții pentru năruitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. (Rar) Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.

năruitu sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 24/31 / Pl: ~ri / V: (reg) nărăi~ / E: nărui + -tură] 1 Ruină a unei construcții. Si: (rar) năruială. 2 Parte prăbușită a unei construcții. 3 (Reg) Surpătură. 4 Făgaș sau râpă făcute de șuvoiul ploilor. 5 Pietriș care alunecă de pe munte.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [Pr.: -ru-i-] – Nărui + suf. -tură.

NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. 1. Surpare, prăbușire, prăvălire; loc unde s-a produs o surpătură. Năruituri de bolovani. 2. (Concretizat) Ruină a unei construcții; surpătură, dărîmătură. Se presupune că întinderea acelei catacombe s-ar trage înlăuntrul dealului; încercarea pe la năruitură este periculoasă din cauza malului. ODOBESCU, S. II 179.

NĂRUITÚRĂ ~i f. 1) Teren năruit. 2) Construcție care s-a năruit. [Sil. -ru-i-] /a (se) nărui + suf. ~tură

NĂRUITURĂ s. L (Mold.) Năruire. [Cetăți] cărora le stau năruiturile, cît de abia semnele se cunosc, cum este una mai sus la Galați. M. COSTIN. Etimologie: nărui + suf. -tură. Vezi și nărui, năruit.

năruitúră f., pl. ĭ. Loc saŭ zid năruit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năruitúră (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. năruitúrii; pl. năruitúri

năruitúră s. f. (sil. -ru-i-), g.-d. art. năruitúrii; pl. năruitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂRUITU s. dărăpănătură, dărîmătură, paragină, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

Intrare: năruitură
năruitură substantiv feminin
  • silabație: nă-ru-i- info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năruitu
  • năruitura
plural
  • năruituri
  • năruiturile
genitiv-dativ singular
  • năruituri
  • năruiturii
plural
  • năruituri
  • năruiturilor
vocativ singular
plural

năruitură

etimologie:

  • Nărui + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09