năruitură sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 24/31 / Pl: ~ri / V: (reg) nărăi~ / E: nărui + -tură] 1 Ruină a unei construcții. Si: (rar) năruială. 2 Parte prăbușită a unei construcții. 3 (Reg) Surpătură. 4 Făgaș sau râpă făcute de șuvoiul ploilor. 5 Pietriș care alunecă de pe munte.