năplăi vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~esc / E: ns cf năplai] (Reg) 1-2 A (se) sufoca din cauza căldurii sau a febrei. 3-4 (A provoca sau) a avea coșmaruri în somn.

NĂPLĂI (-ăesc) I. vb. tr. Olten. A chinui în somn, apăsîndu-i greu pieptul. II. vb. refl. A se înnăbuși de căldură, a-i veni leșin de zăduf (CIAUȘ.).

NĂPLĂI, năplăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) 1. A se sufoca din cauza căldurii prea mari; a se înăbuși. La umbră de păr uscat Cînd mă bag să mă umbresc, Tot mai rău mă năplăiesc. ȘEZ. XII 85. 2. A se chinui în somn, a avea coșmaruri.

NĂPLĂI, năplăiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) 1. A se sufoca din cauza căldurii prea mari; a se înnăbuși. 2. A se chinui în somn, a avea coșmar.

năplăì v. a apăsa greu (în somn). [Rus. NAPLAYĬ, ce a căzut peste].

năplăĭésc v. tr. (cp. cu vsl. napluti, -plovo, a inunda). Olt. ș.a. Înăbuș pin zăduf. Fig. Îngrozesc pin vis.

năplăi (năplăiesc, năplăit), vb. – A apăsa, a sufoca. Sl. napluti „a inunda” (Tiktin). În Olt. – Der. năplăială, s. f. (Olt., oprimare; Olt., apăsare, grijă).

năplăi, năplăiesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) sufoca, a (se) înnăbuși (din cauza căldurii sau a febrei). 2. a provoca, a avea coșmaruri în somn.

NĂPLĂI vb. IV. Tranz. și refl. (Regional) A (se) sufoca, a (se) înnăbuși (din cauza căldurii sau a febrei). cf. pontbriant, d., barcianu, v., gheție, r. m. 275, alexi, w. La umbră de păr uscat Cînd mă bag să mă umbresc, Tot mai rău mă năplăiesc. șez. xii, 85. M-am năplăit de atîta căldură. boceanu, gl. ◊ (În descîntece) Nu-l cuprinde, Nu-l fîrși, Nu-l năplăi. mat; folk. 559. De inimă l-ai apucat, L-ai fîrșit, L-ai năplăit. ib. 631. ♦ A provoca sau a avea coșmaruri (în somn). cf. tdrg, cade, dm, scl 1963, 16. – prez. ind.: năplăiesc. – Etimologia necunoscută. cf. năplai.

NĂPLAI subst. (Prin Olt.) Căldură mare, arșiță, zăpușeală, zăduf; sufocare (din cauza căldurii). cf. i. cr. xmiii, 115. Îți vine năplai și cînd, e căldură prea mare în casă. arh. Olt. XXI, 270. – pl.:? – cf. năplăi.