NĂLUCITOR, -OARE, nălucitori, -oare, adj. Care uimește (prin frumusețe, strălucire etc.); încântător, fermecător. – Năluci + suf. -tor.

nălucitor, ~oare a [At: BELDIMAN, O. 41/9 / Pl: ~i, ~oare / E: năluci + -tor] 1 (Rar) Care aparține imaginației. 2 De nălucă (1). 3 (Pex) Amăgitor. 4 (Îdt) Care provoacă halucinații, vedenii. 5 (Rar) Care uimește prin frumusețe, strălucire etc. 6 Încântător.

NĂLUCITOR, -OARE, nălucitori, -oare, adj. (Rar) Care uimește (prin frumusețe, strălucire etc.); încântător, fermecător. – Năluci + suf. -tor.

NĂLUCITOR, -OARE, nălucitori, -oare, adj. (Rar) Amăgitor, ademenitor, fermecător. Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerii Cu cîntece nălucitoare. MACEDONSKI, O. I 64.

NĂLUCITOR ~oare (~ori, ~oare) rar 1) Care nălucește; care apare în minte neclar; fără contururi precise. 2) fig. Care impresionează prin ceva neobișnuit; frapant. /a năluci + suf. ~tor

nălucitor (rar) adj. m., pl. nălucitori; f. sg. și pl. nălucitoare

nălucitor adj. m., pl. nălucitori; f. sg. și pl. nălucitoare

nălucitor adj. m., pl. nălucitori; f. sg. și pl. nălucitoare

NĂLUCITOR, -OARE adj. 1. (Rar) Care aparține lumii fantasmelor, imaginației; de nălucă (1); p. ext. amăgitor. Vis amăgitoriu, Nu-mi mai turbura odihna, cu un chip nălucitoriu. beldiman, o. 41/9. 2. (În dicționarele din secolul trecut) Care are halucinații, vedenii, căruia i se nălucește (2) ceva. cf. pontbriant, d., costinescu, lm. 3. (Rar) Care uimește (prin frumusețe, strălucire etc.); încîntător, fermecător. Cîntece nălucitoare cum sînt candorile de crin. macedonski, o. i, 64. Fîntîni de ape săritoare, Ar răcori-o-n orice clipă Cu picături nălucitoare. id. ib. 67, cf. DDRF, DM. – pl.: nălucitori, -oare. – Năluci + suf. -tor.