NĂLUCITOR, -OARE adj. 1. (Rar) Care aparține lumii fantasmelor, imaginației; de nălucă (1); p. ext. amăgitor. Vis amăgitoriu, Nu-mi mai turbura odihna, cu un chip nălucitoriu. beldiman, o. 41/9. 2. (În dicționarele din secolul trecut) Care are halucinații, vedenii, căruia i se nălucește (2) ceva. cf. pontbriant, d., costinescu, lm. 3. (Rar) Care uimește (prin frumusețe, strălucire etc.); încîntător, fermecător. Cîntece nălucitoare cum sînt candorile de crin. macedonski, o. i, 64. Fîntîni de ape săritoare, Ar răcori-o-n orice clipă Cu picături nălucitoare. id. ib. 67, cf. DDRF, DM. – pl.: nălucitori, -oare. – Năluci + suf. -tor.